Delir la Moscova: „Obiectivul de demilitarizare a Ucrainei a fost în mare parte atins”. Peskov, mesaj rupt de realitate

Dmitri Peskov
Imago

Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat că misiunea Rusiei privind așa-numita „demilitarizare” a Ucrainei a fost în mare parte îndeplinită.

Obiectivul demilitarizării Ucrainei a fost, de fapt, îndeplinit în mare parte, deoarece Kievul folosește din ce în ce mai puține arme proprii, dar din ce în ce mai mult pe cele primite din partea Occidentului, a fost mesajul bizar al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru RT Arabic, potrivit Ukrainska Pravda.

Însă, în prezent, Ucraina este puternic înarmată, prin prisma armelor furnizate de numeroase state NATO, mai ales pentru susținerea constraofensivei.

Într-adevăr, Ucraina era puternic militarizată la momentul începerii operațiunii militare speciale (cum numește Rusia războiul împotriva Ucrainei - n.r.). Și, așa cum a spus președintele Vladimir Putin, una dintre sarcini a fost demilitarizarea Ucrainei. De fapt, această sarcină este în mare parte îndeplinită. Ucraina își folosește din ce în ce mai puțin armele. Și folosește din ce în ce mai mult sistemele de armament pe care i le furnizează țările occidentale”, a transmis Peskov.

Peskov: „NATO, condusă de SUA, se implicădin ce în ce mai mult în conflict”

Mai mult, Peskov a spus că țările NATO, în frunte cu Statele Unite, se „implică” din ce în ce mai mult în „conflict”, adică în protejarea Ucrainei de războiul de cucerire declanșat de Federația Rusă.

Citește și
Vladimri Putin
Ce s-a întâmplat la Moscova. Putin a ajuns seara târziu la Kremlin. VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Statele din Occident, și anume Alianța Nord-Atlantică sub conducerea Washingtonului, se implică din ce în ce mai mult - direct și indirect - în acest conflict. Ele intervin în acest conflict și devin o parte a conflictului. Bineînțeles, acest lucru duce la faptul că acest conflictul este întârziat în timp. Acest lucru duce la faptul că situația din Europa devine mai tensionată și mai imprevizibilă. Și, bineînțeles, acest lucru obligă Rusia să aplice măsuri mai decisive pentru a asigura siguranța oamenilor din Donbas și securitatea Federației Ruse”, conchis purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Kremlin: Putin vrea să-și atingă obiectivele prin alte mijloace decât războiul, dar Occidentul se opune
Kremlin: Putin vrea să-și atingă obiectivele prin alte mijloace decât războiul, dar Occidentul se opune

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că Vladimir Putin este deschis la propuneri care ar permite Rusiei să își atingă obiectivele prin alte mijloace decât războiul împotriva Ucrainei.

Ce s-a întâmplat la Moscova. Putin a ajuns seara târziu la Kremlin. VIDEO
Ce s-a întâmplat la Moscova. Putin a ajuns seara târziu la Kremlin. VIDEO

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a confirmat informaţiile de pe Telegram potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin a sosit miercuri seara târziu la Kremlin.

Kremlinul salută discuția dintre Xi Jinping și Zelenski, dar spune că obiectivele Rusiei rămân aceleaşi în Ucraina
Kremlinul salută discuția dintre Xi Jinping și Zelenski, dar spune că obiectivele Rusiei rămân aceleaşi în Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a salutat, joi, discuția dintre Xi Jinping și Volodimir Zelenski, dar a subliniat că Moscova încă nu şi-a atins obiectivele "operaţiunii sale militare speciale" din ţara vecină.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.