Juncker: Riscul unui BREXIT fără acord, „destul de real”

Brexit

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat într-o dezbatere în Parlamentul European, că riscul unui Brexit fără acord rămâne „extrem de real”.

„Aceasta va fi poate opţiunea Regatului Unit, dar niciodată opţiunea Uniunii Europene'', a spus Juncker în hemiciclul de la Strasbourg, la două zile după o întâlnire neconcludentă cu premierul britanic Boris Johnson, desfăşurată la Luxemburg, informează Reuters și AFP, citate de Agerpres.

La rândul său, reprezentantul preşedinţiei finlandeze a Consiliului Uniunii Europene, Tytti Tuppurainen, ministru al afacerilor europene, a apreciat că este destul de probabil ca Regatul Unit să părăsească UE, la finalul lunii octombrie, în absenţa unui acord.

„Un Brexit fără acord este un rezultat destul de probabil'', a spus Tytti Tuppurainen, a cărui ţară asigură până la 31 decembrie 2019 preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Parlamentul britanic, unde Boris Johnson şi-a pierdut majoritatea, a votat în urmă cu două săptămâni o lege vizând împiedicarea unei ieşiri din UE fără acord, care îl obligă pe şeful guvernului să ceară o amânare de trei luni a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie.

Citește și
Brexit
Cu 6 săptămâni înainte de termenul limită, "operațiunea Brexit'' bate pasul pe loc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Johnson a susţinut însă că ar prefera să fie „mort într-un şanţ" decât să ceară o nouă amânare.

Londra respinge soluţia aşa-numită „plasa de siguranţă"(„backstop"), inevitabilă, în opinia Bruxellesului, în lipsa unei alternative credibile. Aceasta prevede ca Marea Britanie să rămână „într-un spaţiu vamal unic" cu UE dacă nu este găsită o soluţie mai bună până la finalul perioadei de tranziţie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Audieri la Curtea Supremă în dosarul suspendării Parlamentului de către premierul Johnson
Audieri la Curtea Supremă în dosarul suspendării Parlamentului de către premierul Johnson

Decizia premierului britanic Boris Johnson, de suspendare a parlamentului timp de 5 săptămâni a fost contestată în justiție, iar Curtea Supremă urmează să dea verdictul final, cu posibile implicații pentru Brexit.

Cu 6 săptămâni înainte de termenul limită,
Cu 6 săptămâni înainte de termenul limită, "operațiunea Brexit'' bate pasul pe loc

Cu 6 săptămâni înainte de termenul limită, "operațiunea Brexit'' bate pasul pe loc! Europenii se plâng că britanicii nu au prezentat încă o soluție alternativă pentru controversatul "back-stop", principalul obstacol în calea unui acord între părți.

Anunțul lui Nigel Farage privind ieșirea UK din UE. Ce se va întâmpla cu Brexitul
Anunțul lui Nigel Farage privind ieșirea UK din UE. Ce se va întâmpla cu Brexitul

Ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană va fi amânată din nou întrucât tentativa lui Boris Johnson de a încheia un acord cu Bruxellesul va fi respinsă de Parlament, a susținut, luni, eurodeputatul britanic Nigel Farage.

BREXIT. Boris Johnson a vorbit de
BREXIT. Boris Johnson a vorbit de "progrese enorme" şi a comparat Marea Britanie cu Hulk

Premierul britanic, Boris Johnson, a afirmat sâmbătă că "progrese enorme" sunt în curs între Uniunea Europeană şi Marea Britanie pentru a se ajunge la un acord privind Brexitul, pe care l-a comparat cu Hulk, în jurnalul Mail on Sunday, relatează AFP.

BREXIT. Boris Johnson, nou eşec: deputatul care a demisionat și a trecut în opoziție
BREXIT. Boris Johnson, nou eşec: deputatul care a demisionat și a trecut în opoziție

Premierul britanic conservator, Boris Johnson, a suferit un nou eşec sâmbătă, odată cu demisia altui deputat din partidul său, care a optat să se alăture unei formaţiuni din opoziţie care se opune Brexitului, transmite AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.