Julian Assange, audiat ca presupusă victimă a unor acte de spionaj

Julian Assange la tribunal
AFP

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost audiat vineri de un judecător spaniol cu privire la plângerea lui împotriva unei companii de securitate spaniolă, pe care o acuză că l-a spionat în interesul SUA.

Actele de spionaj ar fi avut loc în perioada în care Assange era refugiat în ambasada Ecuadorului la Londra, relatează AFP.

Militantul cibernetic australian de 48 de ani este deţinut la Londra, în aşteptarea unei audieri, în februarie, asupra posibilei sale extrădări spre SUA. El riscă acolo o pedeapsă de până la 175 de ani de închisoare pentru că a publicat documente secrete americane pe site-ul WikiLeaks.

Potrivit unui comunicat al avocaţilor săi, spionajul al cărui ţintă a fost el arată că este cu atât mai necesar ca „justiţia britanică să decidă să refuze extrădarea (lui Assange) în SUA, unde nu există nicio garanţie” pentru el.

Pentru a vorbi cu judecătorul spaniol prin conferinţă video, Assange a fost transferat din închisoarea din Belmarsh, în sudul Londrei, la un tribunal din Westminster. În faţa clădirii, manifestanţi purtând măşti cu chipul lui Assange cereau eliberarea lui.

Citește și
Julian Assange la tribunal
Ministrul de interne britanic a aprobat extrădarea lui Julian Assange în SUA
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Mai multe imagini cu protestul, în galeria foto de mai jos

Assange susţine că a fost, timp de ani de zile, victima unui sistem de spionaj organizat de societatea de securitate Undercover Global (UC Global) a spaniolului David Morales.

Judecătorul de la Înalta Curte de Justiţie spaniolă încearcă să afle dacă Undercover Global Ltd, însărcinată de Ecuador să asigure securitatea ambasadei din Londra între 2015 şi 2018, a obţinut fraudulos informaţii despre Assange transmise apoi SUA.

Potrivit plângerii sale, microfoane şi camere erau ascunse chiar şi în toaletele pentru femei, unde australianul organiza numeroase întâlniri din raţiuni de confidenţialitate.

Avocaţii săi afirmă că dispun de „dovezi enorme”, date ale companiei şi mărturii ale foştilor angajaţi.

„Plângerea care face obiectul unei anchete în Spania susţine că Assange a fost obiectul unei ingerinţe masive (...) din partea autorităţilor nord-americane”, potrivit comunicatului lor.

În 2010, WikiLeaks a publicat mai mult de 700.000 de documente confidenţiale cu privire la activităţile militare şi diplomatice americane, evocând în special încălcări ale drepturilor omului comise de SUA, inclusiv asasinate de civili irakieni trecute sub tăcere.

În 2012, Assange s-a refugiat în ambasada Ecuadorului de la Londra, pentru a evita extrădarea lui spre Suedia, unde era acuzat de viol, urmărirea penală fiind de atunci abandonată. După şapte ani, poliţia britanică l-a mutat la 11 aprilie 2019, după ce Ecuadorul i-a retras protecţia.

El ispăşeşte 50 de săptămâni de închisoare, pentru încălcarea condiţiilor eliberării sale provizorii, atunci când s-a refugiat în ambasadă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Suedia abandonează anchetarea acuzațiilor de viol împotriva lui Julian Assange
Suedia abandonează anchetarea acuzațiilor de viol împotriva lui Julian Assange

Parchetul suedez a anunţat marţi că abandonează ancheta cu privire la acuzaţii de viol, formulate în 2010 împotriva fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, relatează BBC News.

Ministrul de interne britanic a aprobat extrădarea lui Julian Assange în SUA
Ministrul de interne britanic a aprobat extrădarea lui Julian Assange în SUA

Ministrul de interne britanic Sajid Javid a anunţat joi că a aprobat extrădarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, către SUA, precizând că acum instanţelor judiciare le revine să decidă următorul pas în acest caz, transmite dpa.

Expert ONU: Julian Assange ar fi fost supus torturilor
Expert ONU: Julian Assange ar fi fost supus torturilor "timp de mulţi ani"

Fondatorul WikiLeaks Julian Assange prezintă "simptome de tortură psihologică", susţine un raportor al ONU.

Noi acuzații de spionaj pentru Julian Assange. SUA a anunțat alte 17 capete de inculpare
Noi acuzații de spionaj pentru Julian Assange. SUA a anunțat alte 17 capete de inculpare

Departamentul american al Justiţiei a anunţat 17 noi capete de inculpare împotriva fondatorului WikiLeaks Julian Assange, în baza legislaţiei împotriva spionajului, după ce australianul a fost incupat deja de piraterie informatică, relatează AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă