Jaf pe aeroport. Cum au reușit hoții să fure 1 milion de dolari în mai puţin de trei minute

Jaf pe aeroport
iStock

Bandiţi înarmaţi au atacat un vehicul blindat pe o pistă a unui aeroport internaţional din centrul Mexicului şi ar fi reuşit să fure astfel, în mai puţin de trei minute, o sumă de 1 milion de dolari.

Faptele s-au produs miercuri seară în jurul orei locale 21:00 (joi ora 03:00 GMT). Hoţii au sosit la bordul unei camionete şi au distrus barierele de securitate aflate pe pista aeroportului din Guanajuato, au explicat reprezentanţii administratorului acelui aeroport, Grupul Aeroportuar al Pacificului (GAP).

Sub ameninţarea armelor de foc, autorii jafului au luat sacii cu bani pe care mai mulţi angajaţi ai aeroportului se pregăteau să îi încarce într-un avion, apoi au fugit de pe pistă spărgând barierele de securitate dintr-o altă zonă. Totul s-a petrecut în mai puţin de trei minute, au precizat reprezentanţii GAP şi ai autorităţilor locale.

Suma exactă nu a fost precizată de sursele oficială, însă, potrivit companiilor mass-media locale, valoarea acesteia s-ar ridica la aproximativ 20 de milioane de pesos (1 milion de dolari).

Pe 14 decembrie, un vehicul care transporta 118 milioane de pesos (6,2 milioane de dolari) a fost interceptat de bandiţi în acelaşi stat mexican, Guanajuato. Camionul blindat a fost descoperit mai târziu, îngropat într-o localitate apropiată de locul în care s-a produs jaful.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Guanajuato este unul dintre cele mai importante centre industriale din Mexic, având numeroase uzine de automobile, aeronautice şi din industria grea.

Aceste activităţi, alături de prezenţa unor importante infrastructuri energetice, au atras organizaţii infracţionale, care comit numeroase jafuri, răpiri şi furturi de combustibil, potrivit autorităţilor mexicane.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.