Israelul îndeamnă populația din Gaza să-l ucidă pe Yahya Sinowar, liderul Hamas: "Dacă faceți asta, războiul va fi mai scurt"

Yahya Sinowar Israel
Colaj foto Getty

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a declarat că populația din Gaza ar putea pune capăt mai repede războiului dacă l-ar ucide pe liderul Hamas, Yahya Sinwar.

"Vom ajunge la Yahya Sinwar și îl vom elimina. Dacă locuitorii din Gaza vor ajunge la el înaintea noastră, asta va scurta războiul", a declarat, într-o conferință de presă, Gallat, potrivit The Times of Israel.

Sinwar, care a ajutat la fondarea aparatului de securitate al Hamas, a fost ales lider al grupării teroriste în 2017, informează Business Insider. El a fost descris ca fiind un adept al liniei dure, care respinge orice reconciliere cu Israelul.

Înainte de a-și asuma rolul de lider al Hamas, Sinwar a petrecut peste două decenii într-o închisoare israeliană pentru uciderea a doi soldați evrei și a unor palestinieni pe care îi considera colaboratori ai Israelului. El a fost eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri.

"Nu va mai exista Hamas în Gaza"

În cadrul conferinței de presă, Yoav Gallant a declarat că invazia terestră din Gaza "progresează bine" și că 12 comandanți de batalioane Hamas au fost uciși.

Citește și
benjamin netanyahu
Israelul nu bagă în seamă apelurile la încetarea focului în Gaza. Netanyahu: „Vom continua până când îi vom învinge”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ministrul israelian a precizat că soldații evrei au fost angajați în lupte grele cu luptătorii Hamas atât în nordul, cât și în sudul Gazei.

Acesta a promis că la sfârșitul războiului "nu va mai exista Hamas în Gaza. Nu va mai exista nicio amenințare de securitate din Gaza asupra Israelului".

Mustafa Dalul, unul dintre cei mai importanți comandanți Hamas, eliminat

Israelul s-a angajat să distrugă Hamas în întregime după atacul lansat de gruparea teroristă la 7 octombrie, când luptătorii săi au ucis aproximativ 1.400 de persoane și au luat peste 200 de ostatici în Gaza.

Unul dintre liderii Hamas ucis de israelieni este Mustafa Dalul, comandantul Batalionului Sabra Tel al-Hawa. Acesta a jucat un rol cheie în coordonarea luptelor împotriva trupelor israeliene din Gaza, au afirmat Forțele de Apărare ale Israelului (IDF).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Armata israeliană anunță că a preluat controlul asupra unui complex militar al Hamas. Un lider terorist a fost ucis
Armata israeliană anunță că a preluat controlul asupra unui complex militar al Hamas. Un lider terorist a fost ucis

Forțele de apărare israeliene (IDF) au anunțat, luni, într-o postare pe Telegram, că a preluat controlul asupra unui complex militar al Hamas din Fâșia Gaza.

Israelul nu bagă în seamă apelurile la încetarea focului în Gaza. Netanyahu: „Vom continua până când îi vom învinge”
Israelul nu bagă în seamă apelurile la încetarea focului în Gaza. Netanyahu: „Vom continua până când îi vom învinge”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins din nou, duminică, apelurile la încetarea focului în Gaza înainte ca toţi cei peste 240 de ostatici capturaţi de Hamas în timpul atacului din 7 octombrie să fie înapoiaţi, relatează The Guardian.

„O dovadă în plus” că Hamas folosește civilii din Gaza ca „scuturi umane în scopuri teroriste”. Descoperirea IDF | VIDEO
„O dovadă în plus” că Hamas folosește civilii din Gaza ca „scuturi umane în scopuri teroriste”. Descoperirea IDF | VIDEO

În timpul raidului terestru desfășurat în orașul Gaza, armata israeliană a făcut o descoperire cutremurătoare.

Hamas anunţă că 9.770 de palestinieni au fost ucişi de la începutul conflictului. Aproape 5.000 de copii, printre victime
Hamas anunţă că 9.770 de palestinieni au fost ucişi de la începutul conflictului. Aproape 5.000 de copii, printre victime

Ministerul Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas, a publicat cele mai recente cifre privind numărul de persoane ucise în Gaza, de la începutul conflictului care a izbucnit pe 7 octombrie.

 

Războiul Israel - Hamas: Tensiuni în echipa de campanie a lui Biden. Casa Albă, acuzată că e complice la un atac imoral
Războiul Israel - Hamas: Tensiuni în echipa de campanie a lui Biden. Casa Albă, acuzată că e complice la un atac imoral

Războiul dintre Israel și gruparea teroristă Hamas a scindat echipa politică a lui Joe Biden.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.