Israelul a reintrodus măsura purtării măştii de protecţie în anumite zone. Care este motivul

Mască de protecție

Israelul a reintrodus măsura purtării măştii de protecţie în anumite zone, după apariţia a două noi focare de coronavirus în şcoli, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, relatează DPA.

Măştile sunt obligatorii în interior şi în exterior în zona Binyamina, la sud de Haifa, şi în Modiin-Makkabim-Reut, oraş situat situat între Tel Aviv şi Ierusalim, transmite Agerpres.

Măsura vine la cinci zile după ce Israelul a ridicat obligativitatea purtării măştii după scăderea numărului infecţiilor la nivel naţional.

Cu toate acestea, într-o şcoală din Binyamina, 45 de elevi au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, iar în Modiin au fost înregistrate aproximativ o duzină de cazuri noi.

Ambele focare din şcoli ar fi asociate cu persoane care se întorc din călătorii în străinătate şi cu varianta delta mai contagioasă a virusului, potrivit relatărilor din mass-media.

Citește și
Pfizer, vaccin
Israelul anunță că există o posibilă legătură între vaccinarea cu serul Pfizer și mai multe cazuri de miocardită
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urmă cu două săptămâni, Israelul a început să vaccineze adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani împotriva COVID-19.

Israelul, o ţară cu 9 milioane de locuitori, a început campania de vaccinare în decembrie. Aproape 5,5 milioane de persoane au primit prima injecţie şi mai mult de 5,1 milioane sunt complet vaccinate.

Noile infecţii şi cazurile grave de boală au scăzut brusc în ultimele luni, cu doar 22 de persoane care sunt grav bolnave, în scădere faţă de aproximativ 1.200 la sfârşitul lunii ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Israelul ridică obligaţia purtării măştii în spaţii închise, una dintre ultimele măsuri anti-COVID
Israelul ridică obligaţia purtării măştii în spaţii închise, una dintre ultimele măsuri anti-COVID

Israelul ridică marţi obligaţia purtării măştilor în locuri publice închise, una dintre ultimele măsuri în vigoare în lupta împotriva pandemiei Covid-19.

Israelul anunță că există o posibilă legătură între vaccinarea cu serul Pfizer și mai multe cazuri de miocardită
Israelul anunță că există o posibilă legătură între vaccinarea cu serul Pfizer și mai multe cazuri de miocardită

Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat marţi că inflamaţiile cardiace observate într-un număr mic şi în principal la bărbaţi tineri inoculaţi cu vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 ar putea fi legate de vaccinare.

Israelul este prima țară din lume care vrea să renunţe la toate restricţiile sanitare
Israelul este prima țară din lume care vrea să renunţe la toate restricţiile sanitare

Israelul ia în considerare să ridice majoritatea restricţiilor sanitare legate de coronavirus de la începutul lunii iunie pe teritoriul său, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.