Israelul a continuat să bombardeze Fâșia Gaza, inclusiv la Rafah, unde palestinienii caută supravieţuitori

Rafah, Fasia Gaza
Agerpres

În timpul nopţii de joi spre vineri, forţele israeliene au intensificat atacurile asupra Fâşiei Gaza, în special la Rafah, unde palestinienii caută supravieţuitori în grămezile de moloz.

"Stăteam liniştiţi şi deodată am auzit o explozie puternică şi molozul a început să cadă peste noi", a declarat Tayseer Abou Al-Eish pentru AFP, potrivit Agerpres.

"Apartamentul a fost complet distrus şi fiicele mele ţipau. Au fost mai multe victime (...) încercăm să scoatem vecinii de sub dărâmături, dar sunt martiri".

Armata israeliană îşi exprimă regretul pentru atacul aerian asupra taberei de refugiaţi al-Maghazi

Armata israeliană şi-a exprimat joi regretul pentru "prejudiciu adus persoanelor neimplicate", cauzat de un atac recent asupra taberei de refugiaţi al-Maghazi din centrul Fâşiei Gaza, informează dpa.

Atacul din 24 decembrie asupra taberei urbane de refugiaţi a lăsat în urmă zeci de morţi. Ministerul Sănătăţii, condus de Hamas, a estimat civilii ucişi la peste 70, printre care şi copii. Oficialii ONU au spus că au fost ucise 86 de persoane.

Citește și
razboi israel hamas, gaza
Gruparea palestiniană mai deţine 129 de ostatici, dar 22 au fost ucişi, potrivit autorităţilor israeliene
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Peste 33.000 de persoane trăiesc în al-Maghazi, care acoperă o suprafaţă de 0,6 kilometri pătraţi, conform ONU.

Un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF) a declarat joi că avioanele de luptă au lovit două ţinte adiacente unde fuseseră localizaţi luptători ai Hamas pe 24 decembrie.

"Înainte de efectuarea atacurilor, IDF a luat măsuri pentru atenuarea daunele aduse civililor neimplicaţi din zonă", a continuat el.

"O anchetă preliminară a relevat că au fost lovite în timpul atacului clădiri suplimentare, situate în apropierea ţintelor, ceea ce, probabil, a cauzat vătămări neintenţionate altor civili neimplicaţi".

Incidentul este acum tratat de o comisie specială din cadrul armatei, responsabilă de investigarea "incidentelor excepţionale care au loc în timpul luptei".

Postul de radio israelian KAN a raportat, citând un oficial din armată fără a-i da numele, că ancheta a relevat că în atac nu a fost folosită muniţia adecvată, ceea ce a determinat pagubele extinse înregistrate.

"Acest lucru ar fi putut fi împiedicat dacă s-ar fi ales muniţia potrivită pentru operaţiune".

Potrivit autorităţilor sanitare din Gaza, peste 21.320 de persoane au fost ucise până în prezent, iar situaţia umanitară a atins cote catastrofale. Aproximativ 40% din populaţia civilă este ameninţată de spectrul foametei, potrivit unei agenţii ONU pentru refugiaţi.

O delegație Hamas este așteptată în Egipt

O delegaţie Hamas este aşteptată vineri la Cairo pentru a discuta un plan egiptean în trei paşi ce prevede un armistiţiu reînnoibil, eliberarea eşalonată a ostaticilor şi prizonierilor palestinieni şi, în cele din urmă, o încetare a focului care să pună capăt ostilităţilor.

La Cairo, delegaţia Hamas le va transmite egiptenilor "răspunsul facţiunilor palestiniene, ce include mai multe observaţii la planul lor", a declarat pentru AFP un oficial al Hamas care a solicitat să îşi păstreze anonimatul.

Aceste observaţii se referă în special la "modalităţile schimburilor planificate, la numărul de prizonieri palestinieni care vor fi eliberaţi şi la obţinerea garanţiilor pentru o retragere totală a armatei israeliene din Fâşia Gaza", a adăugat acest oficial.

"Suntem în contact (cu mediatorii) chiar în acest moment. Nu pot oferi mai multe detalii. Lucrăm să îi aducem pe toţi înapoi. Este obiectivul nostru", a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul unei întâlniri joi, la Tel Aviv, cu familii ale ostaticilor.

Populaţia din Gaza rămâne într-un" mare pericol", avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), afirmând că "foamea şi disperarea" se agravează în teritoriul unde, potrivit ONU, aproape două milioane de persoane (85% din populaţie) au fost strămutate.

Ajutorul umanitar, a cărui intrare este controlată de Israel, pătrunde doar în cantităţi foarte limitate, în pofida votului din 22 decembrie asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate.

Israelul şi-a anunţat joi acordul "de principiu" cu Cipru pentru deschiderea unui coridor maritim umanitar între insulă şi teritoriul palestinian asediat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Erdogan îl compară pe premierul israelian cu cel mai mare dușman al evreilor: ”Ne vor face să ne fie dor de Hitler”
Erdogan îl compară pe premierul israelian cu cel mai mare dușman al evreilor: ”Ne vor face să ne fie dor de Hitler”

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat miercuri că premierul israelian Benjamin Netanyahu nu este diferit de Adolf Hitler şi a comparat atacurile Israelului asupra Fâşiei Gaza cu tratamentul aplicat de nazişti populaţiei evreişti.

Gruparea palestiniană mai deţine 129 de ostatici, dar 22 au fost ucişi, potrivit autorităţilor israeliene
Gruparea palestiniană mai deţine 129 de ostatici, dar 22 au fost ucişi, potrivit autorităţilor israeliene

Israelul a comunicat miercuri că 22 dintre cei 129 de ostatici încă deţinuţi de gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza sunt morţi şi corpurile lor neînsufleţite se află în posesia lor.

Unul dintre candidaţii pentru a reprezenta Israelul la Eurovision a murit luptând în Gaza
Unul dintre candidaţii pentru a reprezenta Israelul la Eurovision a murit luptând în Gaza

Un rezervist israelian a murit în luptele din Fâşia Gaza la doar câteva săptămâni după ce a participat cu succes la o preselecţie pentru a reprezenta Israelul la Eurovision.

 

Israelul îşi multiplică atacurile în Fâşia Gaza. Șeful Statului Major avertizează că războiul ar mai putea dura „multe luni”
Israelul îşi multiplică atacurile în Fâşia Gaza. Șeful Statului Major avertizează că războiul ar mai putea dura „multe luni”

Armata israeliană îşi multiplică miercuri atacurile în Fâşia Gaza, în cadrul operaţiunii împotriva Hamas care ar mai putea dura „multe luni”, relatează AFP.

Washingtonul discută cu Israelul despre trecerea la „o fază diferită” a războiului din Gaza
Washingtonul discută cu Israelul despre trecerea la „o fază diferită” a războiului din Gaza

Consilierul pentru securitate naţională al preşedinţiei SUA, Jake Sullivan, şi ministrul israelian al afacerilor strategice, Ron Dermer, au discutat marţi despre trecerea Israelului la „o fază diferită" a războiului său împotriva Hamas în Fâşia Gaza.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.