Incendii devastatoare în Portugalia: mii de oameni evacuați, drumuri închise

×
Codul embed a fost copiat

Sute de pompieri, dintre care patru au fost răniţi, au luptat sâmbătă contra incendiilor care au cuprins o zonă de munte din centrul Portugaliei unde focul a ucis peste o sută de persoane în 2017.

Unul dintre pompieri este în stare gravă, un sat a fost evacuat şi altul este ameninţat într-o zonă de munte şi foarte împădurită din regiunea Castelo Branco, la 200 de kilometri nord de Lisabona, potrivit bilanţului publicat pe site-ul Autorităţii naţionale pentru protecţie civilă.

Peste 700 de pompieri şi 240 de autovehicule au fost mobilizate, dar zborurile avioanelor şi elicopterelor folosite pentru a stinge incendiile au fost întrerupte la căderea nopţii.

Mai multe drumuri naţionale au fost închise, potrivit Agerpres.

Locuitorii satului Cardiga şi o plajă de pe malul fluviului Tajo "au fost evacuate ca măsură de precauţie", a afirmat un purtător de cuvânt al Protecţiei Civile, Alexandre Penha. "Situaţia este complexă pentru că este vorba despre mai multe incendii din aceeaşi zonă care s-ar putea uni", a adăugat el.

Citește și
trupele de elită ale Teheranului
Momentul în care trupele de elită ale Iranului sechestrează petrolierul britanic
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Incendiile, înteţite de vânturile puternice, progresau de la mijlocul după-amiezii pe trei fronturi în zone cu acces dificil.

Din cauza căldurii şi a rafalelor puternice de vânt, şase regiuni din centrul şi sudul Portugaliei au fost plasate sâmbătă în stare de alertă maximă la incendii.

În 2017, o serie de incendii devastatoare au făcut 114 morţi în aceeaşi regiune, mai scrie AFP.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Crime suspecte. O americancă și iubitul ei australian, găsiți morți pe un drum în Canada
Crime suspecte. O americancă și iubitul ei australian, găsiți morți pe un drum în Canada

O tânără americancă și prietenul ei australian, plecați să exploreze Canada, au fost găsiți morți pe o autostradă izolată din provincia Columbia Britanică, relatează CNN.

Momentul în care trupele de elită ale Iranului sechestrează petrolierul britanic
Momentul în care trupele de elită ale Iranului sechestrează petrolierul britanic

Situaţia rămâne tensionată în Golful Persic, la două zile după ce comandourile iraniene au sechestrat un petrolier sub pavilion britanic în strâmtoarea Ormuz.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.