Igor Dodon a fost pus sub învinuire în dosarul "Energocom". Prejudiciul se ridică la aproximativ 12 milioane de dolari

Igor Dodon a fost pus sub învinuire în dosarul
Imago

Aflat în arest la domiciliu, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost pus sub învinuire în dosarul „Energocom”, informează deschide.md, care citează Procuratura Generală.

Procurorii i-au înaintat oficial învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat.

Acuzațiile se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.

Mai exact, procurorii îl acuză pe Igor Dodon că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, a semnat avizul în baza căruia, în mai 2008 de către directorul general al SA "Energocom" a fost încheiat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, cu o compania străină Ungaria, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor art. 82 al Legii nr. 1134 din 02.04.1997 cu privire la societățile pe acțiuni.

Citește și: Lituania anunță că instituţiile sale de stat şi private au fost ţinta unui atac cibernetic de tip DDoS

Potrivit procurorilor, "Energocom" avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%, iar prejudiciul produs a fost de aproximativ 12 milioane de dolari, bani care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.

Citește și: Jurnalista Gabriela Vlăsceanu, care i-a ajutat pe refugiații din Ucraina, a fost găsită moartă. “A uitat complet de ea”

Astfel s-a ajuns la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.

Dodon, acuzat de trădare de țară

În cadrul audierilor de luni, 27 iunie, Igor Dodon nu și-a recunoscut vina în săvârșirea faptei de care este învinuit, menținând declarațiile date în calitate de bănuit.

Fostul președinte al Republicii Moldova este învinuit și într-un alt dosar penal deschis de procurori. Igor Dodon este acuzat de coruperea pasivă, organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat, trădare de țară și îmbogățire ilicită.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Diplomat rus: Rusia se va asigura că drepturile fostului preşedinte al Republicii Moldova Igor Dodon vor fi respectate
Diplomat rus: Rusia se va asigura că drepturile fostului preşedinte al Republicii Moldova Igor Dodon vor fi respectate

Rusia se va asigura că drepturile fostului preşedinte prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, reţinut marţi la Chişinău pentru trădare şi corupţie, vor fi respectate.

Dodon, după ce a fost reţinut pentru corupţie şi trădare de țară:
Dodon, după ce a fost reţinut pentru corupţie şi trădare de țară: "Nu e prima dată când sunt ţinta unei justiţii regizate"

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, reţinut, marţi, pentru 72 de ore, pentru trădare de patrie şi acuzaţii de corupţie, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că dosarul său este unul politic.

Igor Dodon demisionează din Parlament. Fostul președinte moldovean a spus cu ce se va ocupa
Igor Dodon demisionează din Parlament. Fostul președinte moldovean a spus cu ce se va ocupa

Liderul PSRM și fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, demisionează din Parlament. El a transmis că nu se mai regăsește în actualul Parlament.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.