Harta Europei s-ar putea modifica din 2024. Țara din UE care s-ar putea rupe în două

Europa
Shutterstock

Mai devreme decât mai târziu, Belgia ar putea înceta să mai existe. Micul stat din vestul Europei, care găzduiește sediile UE și NATO, are de multă vreme o scenă politică disfuncțională, scrie Politico.

Țara deține recordul mondial pentru cea mai lungă perioadă de negocieri în coaliție pentru formarea unui guvern – peste 500 de zile.

Acum, tensiunile dintre Flandra vorbitoare de olandeză, aflată în nord, și Valonia francofonă din sudul țării, ar putea duce la o criză mult mai mare.

În iunie 2024 vor avea loc alegeri în Belgia. Conform unui sondaj realizat de Politico, partidul de extremă-dreapta Vlaams Belang, care vrea să transforme Flandra într-un stat separatist, complet independent – este acum cea mai mare forță politică a țării.

Tom Van Grieken, care a devenit președinte al partidului când avea doar 28 de ani și care a fost cheia succesului recent al formațiunii, a fost ferm cu privire la planurile privind independența Flandrei, în cazul în care va câștiga.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Suntem de părere că Belgia este o căsătorie forțată. Dacă unul dintre noi își dorește divorțul, atunci putem discuta ca adulți, trebuie să ajungem la o separare ordonată. Dacă nu vor să vină să negocieze cu noi, atunci o vom face unilateral”, a declarat Tom Van Grieken.

Chiar și pentru mulți dintre cei 12,6 milioane de locuitori ai Belgiei, diviziunea iminentă a țării lor ar putea fi o surpriză. Luptele grele între nordul vorbitor de flamandă și sudul francofon s-au răcit în ultimii ani.

„Pentru mulți, bătălia este oarecum încheiată”, a spus Karl Drabbe, un editor cu rădăcini în mișcarea flamandă.

În Belgia federală, regiunile au acum mai multă putere în ceea ce privește educația, politicile agricole și transportul.

„Asta nu a dus la salturi uriașe, din contră”, a mai spus Drabbe. apetitul pentru „montarea de baricade” și „pași mari în reforma statului” este, prin urmare, limitat, a mai adăugat el.

Dar liderii partidului Vlaams Belang nu se bazează doar pe mesajele pro-independență pentru a atrage susținători.

În multe state europene, extrema-dreaptă a cunoscut o ascensiune în ultimele luni, pe fondul imigrației, a creșterii economice reduse și a inflației mari. Belgia este printre țările care s-au confruntat cu un flux uriaș de migranți solicitanți de azil politic, similar cu cel din timpul crizei din 2015.

În Flandra, migrația este principala preocupare în rândul alegătorilor, potrivit sondajelor recente. „Vlaams Belang a monopolizat tema migrației, care este foarte importantă pentru mulți alegători flamanzi. Acesta este principalul motiv pentru succesul lor”, a spus Nicolas Bouteca, profesor la Universitatea din Gent.

Belgia a fost creată într-un mod haotic, neplanificat. Ar putea dispariția țării să se producă și accidental, ca urmare a alegătorilor care doresc pur și simplu să se concentreze în primul rând pe migrație?

Van Grieken spune că nimeni nu ar putea să nu observe sprijinul partidului său pentru independența flamandă. „Nu se poate ca oamenii să nu știe. Este primul punct al programului nostru”, a spus el.

El a recunoscut că nu toți alegătorii săi ar putea fi entuziasmați de ideea independenței. „Dar știu că cineva care este anti-independență nu va vota pentru partidul meu”, a adăugat el.

Strategia lui Van Grieken este de a deveni cel mai mare partid din Flandra la alegerile din iunie, ceea ce i-ar da prerogativa de a-și alege partenerul de coaliție pentru guvernul flamand. Ideal pentru el, acesta ar fi N-VA, o altă formațiune care susține independența Flandrei.

Apoi, guvernul flamand va putea emite o declarație de suveranitate pentru a forța partenerii de coaliție de limbă franceză să negocieze sfârșitul Belgiei așa cum există în prezent.

Sunt obstacole, chiar dacă Van Grieken câștigă. În cadrul N-VA, există un dezacord aprig cu privire la formarea unui guvern cu Vlaams Belang. O astfel de mișcare ar încălca o promisiune veche de un deceniu a formațiuni politice belgiene de a nu guverna cu extrema dreapta.

Chiar dacă N-VA a făcut pasul fatidic de a face echipă cu extrema dreaptă, partea francofonă a politicii belgiene este probabil să nu se prezinte la masa negocierilor, cel puțin pentru început.

Totuși, fiecare dintre acești pași ar crea o instabilitate politică suplimentară în Belgia, iar asta în sine ar putea contribui la promovarea cauzei independenței.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.