Hank Skinner, condamnat la moarte în urmă cu aproape 30 de ani, a decedat în închisoare. A comis o triplă crimă în 1993

hank skinner
imago-images.com

Hank Skinner, condamnat la moarte în urmă cu aproape 30 de ani pentru o triplă crimă comisă în 1993, a murit în închisoare unde nu a încetat să-şi proclame nevinovăţia, au anunţat vineri avocaţii săi.

Căsătorit cu Sandrine Ageorge-Skinner, o activistă franceză împotriva pedepsei capitale, acest american de 60 de ani a scăpat de executare în 2011, salvat in extremis printr-o decizie a Curţii de Apel din Texas, statul în care era încarcerat, autorizând analize ADN.

Totuşi, acestea nu au fost suficiente pentru a-l elibera, iar execuţia sa era prevăzută pe 13 septembrie, potrivit Agerpres.

Potrivit avocaţilor săi, Henry W."Hank" Skinner a murit din cauza unor complicaţii în urma unei intervenţii chirurgicale efectuate în decembrie pentru a i se îndepărta o tumoare pe creier.

El a fost condamnat la moarte în 1995 pentru uciderea pe 31 decembrie 1993 a partenerei lui de atunci, Twila Busby, şi a celor doi fii ai ei.

Citește și
Poliție Italia
Fratele unui cunoscut lider al unui clan mafiot din Italia a ucis două femei apoi s-a sinucis în fața carabinierilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Hank Skinner a obţinut analize ADN suplimentare după 13 ani de proceduri, după ce a scăpat cu viaţă la 20 de minute de execuţie.

Un alt tribunal a respins, totuşi, aceste analize, considerând că "nu sunt favorabile deţinutului". Dimpotrivă, Hank Skinner le-a considerat o dovadă "convingătoare" a nevinovăţiei sale, potrivit declaraţiilor făcute în 2014 pentru AFP.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Condamnare pentru individul care și-a ucis soția cu 11 lovituri de ciocan. A legat-o și i-a crăpat capul în dormitor
Condamnare pentru individul care și-a ucis soția cu 11 lovituri de ciocan. A legat-o și i-a crăpat capul în dormitor

Individul care și-a ucis soția cu 11 lovituri de ciocan a fost condamnat și riscă închisoarea pe viață.

Fratele unui cunoscut lider al unui clan mafiot din Italia a ucis două femei apoi s-a sinucis în fața carabinierilor
Fratele unui cunoscut lider al unui clan mafiot din Italia a ucis două femei apoi s-a sinucis în fața carabinierilor

Un italian care fusese condamnat la închisoare pe viață a ucis două femei, sâmbătă, 11 februarie, la Riposto, Catania. Individul ieșise din pușcărie într-o permisie pe care o obținuse ca premiu pentru bună purtare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.