Guvernul Slovaciei şi-a cerut scuze pentru sterilizarea forţată a femeilor de etnie romă

Slovacia
Getty

Guvernul Slovaciei şi-a cerut scuze oficial pentru sterilizările forţate ale femeilor de etnie romă care au avut loc de-a lungul câtorva decenii, informează dpa, citată de Agerpres.

Coaliţia de guvernământ de la Bratislava a emis, miercuri, o declaraţie în care condamnă anii de încălcări ale drepturilor omului şi a cerut scuze celor care au avut de suferit, a informat agenţia de presă TASR.

Numărul sterilizărilor poate fi doar estimat, dar cel puţin câteva mii de femei au fost afectate de această politică, a declarat reprezentantul pentru romi al guvernului slovac pe site-ul său oficial.

Potrivit executivului slovac, între 1966 şi 1989 au fost realizate sterilizări forţate cu scopul de a limita numărul copiilor născuţi în cadrul acestei etnii.

Însă chiar şi după căderea comunismului, între 1990 şi 2004, guvernul a recunoscut că femeile rome au fost presate în mod ilegal în clinici să accepte sterilizarea după ce au născut.

Citește și
restrictii
Cehia și Slovacia impun restricții pentru nevaccinați. Este în discuție un nou lockdown
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului şi Consiliul Europei cer de ani de zile ca Slovacia să recunoască anii de încălcări sistematice ale drepturilor omului împotriva romilor şi să despăgubească victimele.

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, a salutat pe Twitter prezentarea acestor scuze de către Bratislava ca un prim pas important şi a adăugat că ar trebui stabilit rapid un mecanism de compensare a victimelor.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Slovacia urmează exemplul Austriei şi instituie lockdown pentru 2 săptămâni
Slovacia urmează exemplul Austriei şi instituie lockdown pentru 2 săptămâni

Guvernul slovac a urmat miercuri exemplul Austriei vecine şi a decis impunerea unui lockdown de două săptămâni pentru a stăvili înmulţirea accelerată a cazurilor de COVID-19, în timp ce numărul spitalizărilor a atins un nivel critic.

Cehia și Slovacia impun restricții pentru nevaccinați. Este în discuție un nou lockdown
Cehia și Slovacia impun restricții pentru nevaccinați. Este în discuție un nou lockdown

Cehia şi Slovacia au interzis de luni accesul persoanelor nevaccinate în hoteluri, puburi, saloane de coafură şi la majoritatea evenimentelor publice.

Slovacia pune oficial capăt utilizării vaccinului rusesc împotriva covid-19 Sputnik V
Slovacia pune oficial capăt utilizării vaccinului rusesc împotriva covid-19 Sputnik V

Slovacia a încetat în mod oficial să mai folosească vaccinul rusesc împotriva covid-19 Sputnik V, după ce ultimele şase persoane care l-au ales au fost vaccinate cu a doua doză, a anunţat Ministerul slovac al Sănătăţii, relatează AFP.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă