George Floyd este înmormântat marți, la Houston. Ceremonia este privată

×
Codul embed a fost copiat

La Houston, a început ceremonia privată pentru funeraliile lui George Floyd, la două săptămâni după ce bărbatul a fost ucis de un polițist care i-a ținut genunchiul pe gât minute în şir.

Tragedia a generat proteste masive împotriva rasismului și brutalității forţelor de ordine. Între timp, au apărut imagini de la o altă arestare cu deznodământ fatal care a avut loc anul trecut, în Texas. Suspectul, imobilizat atunci cu un pistol cu electroșocuri, a strigăt de mai multe ori: "Nu pot să respir", înainte de a se stinge, la fel ca George Floyd.

Mii de oameni au stat la coadă înfruntând căldura şi umezeala de la Houston, oraşul natal al lui George Floyd, pentru a se reculege la sicriul afro-americanului ucis brutal de un poliţist alb acum două săptămâni la Mineapolis

Funeraliile lui George Floyd nu sunt publice. Participă, însă, membri ai familiei, prieteni, lideri politici şi religioşi. Cu această ocazie va fi difuzat şi un mesaj intregistrat, transmis de fostul vice-preşedinte şi candidat al Partidului democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie, Joe Biden.

Biden s-a întâlnit luni cu membrii familiei lui George Floyd, a cărui moarte brutală a declanşat proteste marşuri şi mitinguri împotriva inegalităţilor şi tratmenetului discriminatoriu faţă de comunitatea afro-americană.

Citește și
proteste
Manifestanții din Minneapolis cer desființarea departamentului de Poliție. Trump „este îngrozit”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Acuzat de omor, fostul poliţist din Minneapolis, Derek Chauvin, a fost adus pentru prima dată în faţa instanţei, iar judecătorul i-a fixat o cauţiune de 1,25 milioane de dolari.

Democraţii din Congresul american au stat în genunchi, simbolic, timp de 8 minute şi 46 de secunde, cât fostul poliţist l-a sufocat pe George Floyd, ţinându-i genunchiul apăsat pe gât. Democraţii dar şi cei din grupul parlamentar care reuneşte afro-americani au înaintat un proiect de lege menit să "pună capăt brutalităților poliției, să oblige poliția să răspundă pentru acțiunile sale".

Totuşi, şi democraţii susţin reforma poliţiei, dar nicidecum desfintarea acesteia, aşa cum se vehiculează în aceste zile la Mineapolis, chiar cu girul majorităţii din Consiliul local.

Donald Trump, preşedintele SUA: "Nu va fi nici o oprire a fondurilor. Nu va fi nici o desfiinţarea a poliţiei noastre. Şi nu va fi nici o dezmembrare a poliţiei noastre. Poliţia noastră ne-a permis să trăim în linişte."

Dar în continuare sunt făcute publice imagini cu intervenţii brutale ale poliţiei... Uneori cu deznodământ fatal ca o arestare din Texas, din primăvara anului trecut. După acest strigăt disperat Javier Ambler,de 40 de ani, i-a implorat pe poliţişti cu aceleaşi cuvinte ca George Floyd: "Nu pot să respir!"

Doi agenţi de poliţie l-au imobilizat cu pistolul cu electroşocuri. Dar suspectul şi-a pierdut cunoştinţa şi nu a mai putut fi resuscitat. Era căutat pentru infracţiuni în trafic, nu oprise la semnalul poliţiei, şi apoi i-a atras pe poliţişti într-o urmărire în viteză, încheiată cu o coliziune. După finalizarea anchetei, cazul va ajunge în instanţă

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Unde va fi înmormântat George Floyd, bărbatul a cărui moarte a declanșat proteste de amploare în America
Unde va fi înmormântat George Floyd, bărbatul a cărui moarte a declanșat proteste de amploare în America

George Floyd, bărbatul a cărui moarte a declanșat proteste de amploare în Statele Unite, dar și în alte țări din Europa și Asia, va fi înmormântat marți.

Manifestanții din Minneapolis cer desființarea departamentului de Poliție. Trump „este îngrozit”
Manifestanții din Minneapolis cer desființarea departamentului de Poliție. Trump „este îngrozit”

Autoritățile din Minneapolis anunță o măsură șoc la două săptămâni de la moartea brutală a lui George Floyd, care a provocat manifestații uriașe în Statele Unite, dar și în alte părți ale lumii.

Cauţiune de 1 milion de dolari pentru ex-poliţistul din Minneapolis care l-a ținut la pământ pe George Floyd
Cauţiune de 1 milion de dolari pentru ex-poliţistul din Minneapolis care l-a ținut la pământ pe George Floyd

Un tribunal din Minneapolis a stabilit la 1 milion de dolari cauţiunea în cazul fostului ofiţer de poliţie care l-a ţintuit la pământ pe George Floyd, conform documentelor tribunalului citate luni de agenţiile internaţionale de presă, scrie Agerpres.

Autoritățile din Minneapolis anunță o măsură șoc după moartea lui George Floyd
Autoritățile din Minneapolis anunță o măsură șoc după moartea lui George Floyd

Autoritățile din Minneapolis anunță o măsură șoc, la două săptămâni de la moartea brutală a africo-americanului George Floyd, care a provocat manifestații uriașe în Statele Unite, dar și în alte părți ale lumii.

Recomandări
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.