Franţa: Un imobil vechi din centrul oraşului Toulouse s-a prăbuşit

Franţa: Un imobil vechi din centrul oraşului Toulouse s-a prăbuşit
Twitter

Un imobil de trei etaje, evacuat marţi din motive de precauţie, s-a prăbuşit în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul oraşului Toulouse, unde pompierii desfăşoară căutări pentru a se asigura că nicio victimă nu este prinsă sub dărâmături.

Prăbuşirea a survenit pe o stradă comercială circulată, in mijlocul unuia dintre cele mai vechi cartiere din acest oraş, al patrulea ca mărime din Franţa, în urma ploilor puternice de vineri.

„Clădirea nu era ocupată. Specialiştii în operaţiuni de căutare sub dărâmături şi o unitate de câini întreprind acum securizarea locului şi caută eventuale victime”, informează într-un comunicat Serviciul local pentru incendii şi operaţiuni de salvare (SDIS). Cu toate acestea, probabilitatea de a descoperi vreo victimă este minimă, estimează echipele de salvare.

Locuitorii celor nouă apartamente şi angajaţii celor două magazine din imobil au fost evacuaţi marţi, în urma unei prime surpări a unui zid interior.

Sâmbătă în zori, 26 de persoane au fost evacuate din clădirile din apropiere, fragilizate de prăbuşirea imobilului.

Citește și
politie
Bărbatul din Ilfov care și-a agresat și sechestrat iubita, împreună cu copilul, a fost arestat preventiv
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Această prăbuşire a intervenit după ce Toulouse fusese îndoliat luni de prăbuşirea unui viaduct de metrou în construcţie, care a dus la moartea unui muncitor şi la rănirea gravă a altor doi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Imobil din centrul istoric al Braşovului, evacuat după ce o parte din calcanul casei s-a prăbuşit | FOTO
Imobil din centrul istoric al Braşovului, evacuat după ce o parte din calcanul casei s-a prăbuşit | FOTO

Mai multe persoane care locuiesc într-un imobil monument istoric situat în centrul municipiului Braşov, în zona istorică a oraşului, au fost evacuate, după ce o parte din calcanul clădirii s-a prăbuşit.

Bărbatul din Ilfov care și-a agresat și sechestrat iubita, împreună cu copilul, a fost arestat preventiv
Bărbatul din Ilfov care și-a agresat și sechestrat iubita, împreună cu copilul, a fost arestat preventiv

Bărbatul de 30 de ani din Ilfov care a încălcat ordinul de protecţie emis pe numele săi şi şi-a agresat concubina, pe care a ţinut-o cu forţa într-un imobil din Chiajna, împreună cu copilul de 10 luni, a fost arestat preventiv.

Un bărbat şi-a agresat concubina, pe care a ţinut-o cu forţa într-un imobil din Chiaja, împreună cu copilul
Un bărbat şi-a agresat concubina, pe care a ţinut-o cu forţa într-un imobil din Chiaja, împreună cu copilul

Un bărbat şi-a agresat concubina, pe care a ţinut-o cu forţa într-un imobil din Chiaja, împreună cu copilul. La sosirea poliţiştilor s-a baricadat şi el în casă, fiind convins ulterior de către negociatori să deschisă.

Doi frați au murit împreună la o stână din Bistrița-Năsăud. Ce spun anchetatorii despre cauza deceselor
Doi frați au murit împreună la o stână din Bistrița-Năsăud. Ce spun anchetatorii despre cauza deceselor

Doi fraţi, în vârstă de 28, respectiv 32 de ani, au fost găsiţi morţi, luni seara, într-un imobil din comuna Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud, cel mai probabil fiind vorba de o intoxicaţie cu monoxid de carbon.

Alertă de scurgeri radioactive la DSP Timișoara. O substanță misterioasă a fost descoperită în curte
Alertă de scurgeri radioactive la DSP Timișoara. O substanță misterioasă a fost descoperită în curte

S-a dat alarma la Timişoara, după ce au fost descoperite scurgeri radioactive în curtea unui imobil al Direcţiei de Sănătate Publică.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.