Franţa l-a omagiat pe profesorul asasinat. Macron promite intensificarea acţiunilor împotriva islamului radical

×
Codul embed a fost copiat

Samuel Paty, eroul tăcut, a devenit imaginea Franţei. În cursul unei ceremonii funebre naţionale, la Sorbona, preşedintele Macron i-a adus elogii postume profesorului care a fost decapitat vineri.

Între timp, şapte persoane, printre care doi elevi minori, au fost puse sub acuzare pentru legături cu teroristul care l-a asasinat pe profesorul Paty. Potrivit anchetatorilor, cei doi elevi au fost plătiţi cu 300 - 350 de euro pentru a-l ajuta pe atacator să-şi identifice victima.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost purtat pe umeri de soldaţiI din garda de onoare, în acordurile cântecului "One", al trupei U2. Iar pe sicriu fost pusă Legiunea de onoare, cea mai înaltă distincţie a Franţei, acordată postum profesorului.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: ”Samuel Paty a fost ucis pentru că islamiştii vor să ne răpească viitorul şi ştiu că eroi liniştiţi ca el nu le vor permite niciodată asta”.

Profesorul Paty le-a predat elevilor săi despre libertatea de expresie şi a încercat să îi înveţe cum să devină cetăţeni, a spus preşedintele Macron.

Citește și
Coronavirus România, bilanț 22 octombrie
Coronavirus România, bilanț 22 octombrie. Record absolut de infectări și decese: 4.902 de cazuri și 98 de morți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: ”De vinerea trecută, Samuel Paty a devenit chipul Republicii, simbolul voinţei noastre de a-i distruge pe aceşti terorişti. Simbolul hotărârii noastre de a înţelege, de a învăţa, de a continua să le predăm copiilor, de a fi liberi. Pentru că vom continua, domnule profesor. Nu vom renunţa nici la caricaturi, desene”.

Abdullah Anzorov, un cecen de 18 ani, împuşcat mortal de poliţişti, l-a atacat pe Samuel Paty lângă şcoala sa dintr-un oraş aflat în apropierea Parisului. Motivul: le-a arătat elevilor controversatele caricaturi cu profetul Mahomed, publicate de revista satirică Charlie Hebdo. Profesorul de istorie şi geografie i-a avertizat, în prealabil, pe tineri că pot ieşi din sala de clasă dacă se simt ofensaţi.

Doi elevi minori, de 14, respectiv 15 ani, au fost puşi sub acuzare. Au primit bani ca să-l ajute pe atacator să-şi identifice victima.

Jean-Francois Ricard, procuror francez: ”Când a sosit la şcoală, Abdullah Anzorov a încercat să-şi identifice viitoarea victimă. Pentru asta s-a apropiat de un elev, oferindu-i 300 sau 350 de euro. Elevul a acceptat, a primit o parte din bani şi a stat acolo alături de atacator, peste două ore, până au venit şi alţi prieteni de-ai lor. Unii au rămas, după ce făptaşul le-a oferit şi lor bani”.

Potrivit procurorului, asasinul le-a spus elevilor că vrea să-l filmeze pe profesor şi să-l facă să-şi ceară scuze pentru gestul său. Anchetatorii cred că este "o legătură cauzală directă" între asasinat şi campania de ură, online, orchestrată împotriva profesorului Paty de tatăl unuia dintre elevi.

Şi acesta a fost pus sub acuzare, după ce oamenii legii au stabilit că a schimbat mesaje scrise cu asasinul, în zilele dinaintea atacului.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alba, Bucureşti şi Cluj au o incidenţă a cazurilor de peste 3 la mie
Alba, Bucureşti şi Cluj au o incidenţă a cazurilor de peste 3 la mie

În București incidența este de 3,31, în Alba de 3,37, iar în Cluj de 3,05. Foarte aproape de pragul care declanșează noi măsuri la nivel local contra coronavirusului se află și județul Harghita, cu 2,97.

Coronavirus România, bilanț 22 octombrie. Record absolut de infectări și decese: 4.902 de cazuri și 98 de morți
Coronavirus România, bilanț 22 octombrie. Record absolut de infectări și decese: 4.902 de cazuri și 98 de morți

Coronavirus România, bilanț 22 octombrie. Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 141.089 de pacienți au fost declarați vindecați.

Germanii îşi fac din nou stocuri de hârtie igienică pe fondul creşterii cazurilor de COVID-19
Germanii îşi fac din nou stocuri de hârtie igienică pe fondul creşterii cazurilor de COVID-19

Vânzările de hârtie igienică şi dezinfectanţi sunt din nou în creştere în Germania, a anunţat joi Oficiul federal de Statistică, pe măsură ce prima economie a Europei se confruntă cu al doilea val al pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.