Fostul vicepreşedinte al Gazprombank, soţia şi fiica sa, au fost găsiţi morţi. Acesta le-ar fi împușcat și apoi s-a sinucis

Vladislav Avaev
kommersant.ru

Fostul vicepreşedinte al Gazprombank, Vladislav Avaev (51 de ani), soția sa și fiica lor minoră au fost găsiți morți în apartamentul lor din Moscova.

Din informațiile preliminare reiese că acesta şi-a împuşcat soţia şi fiica înainte de a se sinucide, scrie Tass, agenția de propagandă a Kremlinului.

„Conform versiunii preliminare, Avaev și-a ucis soția și fiica și s-a sinucis”, a adeclarat o sursă din cadrul poliției pentru Tass, precizând că tragedia s-ar fi petrecut în urma unui conflict în familie.

Cadavrele ar fi fose descoperite chiar de fiica cea mare a lui Avaev, după ce șoferul familiei nu a reușit să îi contacteze sau să intre în apartament, ușa fiind închisă din interior, potrivit anchetatorilor.

Vladislav Avaev deținea 13 arme de foc. Comisia de anchetă a deschis un dosar penal pentru omor.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Luni dimineață, Avaev și-a sunat șoferul și i-a cerut să conducă până la casa lui de pe Universitetsky Prospekt, un bulevard din zona de sud-vest a Moscovei. Când șoferul a sosit, nu a deschis ușa apartamentului. Acesta a sunat-o pe fiica cea mare a lui Avaev, Anastasia, în vârstă de 26 de ani, care a descoperit cadavrele, scrie gazeta.ru.

Bărbatul și soția sa, Elena, se aflau în aceeași cameră. Maria, fiica lor de 13 ani, se afla într-o altă cameră.

Polițiștii spun nu au găsit vreo dovadă că în apartament s-a mai aflat vreo altă persoană în momentul în care cei trei membri ai familiei au murit.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”
Papa Francisc a folosit iar cuvântul vulgar la adresa homosexualilor pentru care își ceruse scuze. ”E un aer gay în Vatican”

Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt extrem de disprețuitor împotriva homosexualilor pentru care și-a cerut deja scuze luna trecută, a anunțat agenția de presă ANSA. ”E un aer gay în Vatican”, a comentat marți papa.

 

Una dintre cele mai temute unități de luptă ale Ucrainei, Brigada Azov, va primi arme de la americani
Una dintre cele mai temute unități de luptă ale Ucrainei, Brigada Azov, va primi arme de la americani

Statele Unite au ridicat interdicția de a furniza arme și instruire americane unei unități militare ucrainene controversate, care a a avut un rol esențial în apărarea orașului Mariupol, a anunțat Departamentul de Stat al SUA.

 

ONU: Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza
ONU: Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii în Fâşia Gaza

Israelul este responsabil de crime împotriva umanităţii, mai ales pentru "exterminare", în Fâşia Gaza.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.