Fostul președinte al Indiei a murit în urma infectării cu coronavirus. Avea 84 de ani

Pranab Mukherjee
Getty

Fostul preşedinte indian Pranab Mukherjee a decedat luni după mai multe săptămâni de spitalizare, la vârsta de 84 de ani, după ce fusese testat pozitiv la noul coronavirus în cursul lunii, transmit Reuters şi AFP, citând un comunicat al familei.

Spitalul militar din New Delhi a anunţat cu câteva ore mai devreme că Mukherjee a intrat în şoc septic după ce a fost internat cu infecţie pulmonară.

Starea de sănătate a fostului preşedinte s-a deteriorat începând de duminică, au mai spus medicii spitalului.

Originar din Bengal, Mukherjee a fost un protejat al fostului premier Indira Gandhi, dar cariera sa a intrat într-un con de umbră după asasinarea acesteia în 1984. El a condus India între anii 2012 și 2017, potrivit Agerpres.

Devenit mâna dreaptă a premierului Manhoman Singh, a îndeplinit funcţiile de ministru al apărării, de externe şi de finanţe în guverne conduse de Partidul Congresului, acum în opoziţie. Era considerat un reputat negociator şi avea prieteni de ambele părţi ale scenei politice.

Citește și
Iulia Vântur și Salman Khan
Iulia Vântur și Salman Khan, în direct la Măruță. Cei doi sunt în izolare în India
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În 2012 a acceptat funcţia, în mare parte ceremonială, de preşedinte al Indiei.

'El a lăsat o urmă de neşters asupra traiectoriei de dezvoltare a naţiunii noastre', a scris pe Twitter premierul Narendra Modi, din partidul rival Bharatiya Janata, naţionalist.

'Un savant prin excelenţă, un om de stat impunător, a fost admirat în întreg spectrul politic şi de toate segmentele societăţii', a adăugat Modi, postând o imagine care îl arată atingându-i picioarele lui Mukherjee, în semn de reverenţă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vaccinul dezvoltat la Oxford, testat pe voluntari în India. Ce au descoperit medicii
Vaccinul dezvoltat la Oxford, testat pe voluntari în India. Ce au descoperit medicii

Vaccinul anti-Covid dezvoltat la Oxford le-a fost administrat, joi, altor cinci voluntari din Pune, India, în faza a treia de testare, scrie India Today.

Iulia Vântur și Salman Khan, în direct la Măruță. Cei doi sunt în izolare în India
Iulia Vântur și Salman Khan, în direct la Măruță. Cei doi sunt în izolare în India

Iulia Vântur a comunicat în direct cu Cătălin Măruță, în timp ce se afla cu Salman Khan.

Cel puţin 100 de oameni, blocaţi sub dărâmăturile unei clădiri care s-a prăbuşit într-un oraş din India
Cel puţin 100 de oameni, blocaţi sub dărâmăturile unei clădiri care s-a prăbuşit într-un oraş din India

Cel puţin 100 de oameni ar fi blocaţi sub dărâmăturile unei clădiri cu cinci etaje care s-a prăbuşit luni într-un oraş din vestul Indiei, a declarat un parlamentar citat de Reuters, citat de News.ro. 

VIDEO. Un bloc de cinci etaje s-a prăbușit în India. Peste 90 de persoane, prinse sub dărâmături
VIDEO. Un bloc de cinci etaje s-a prăbușit în India. Peste 90 de persoane, prinse sub dărâmături

Cel puțin 90 de persoane au rămas prinse sub dărâmături după ce un bloc de cinci etaje s-a prăbușit în orașul Mahad din India, au anunțat autoritățile locale.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.