Fondatorul BioNTech: Virusul va fi sub control în Europa până la finalul verii

Ugur Sahin
Getty

Ugur Sahin, fondatorul BioNTech, care a dezvoltat vaccinul anti-Covid în parteneriat cu Pfizer, este optimist că virusul va fi sub control în majoritatea țărilor europene până la sfârșitul verii din 2021, potrivit Reuters.

El susține că acest lucru posibil cu toate că programele de imunizare în țările din UE se desfășoară mai lent decât în state precum Israel, Marea Britanie sau SUA, din cauza întârzierilor repetate la livrarea vaccinurilor.

Ugur Sahin este însă încrezător că aceste probleme sunt doar temporare, astfel că este posibil ca țări precum Germania să ajungă să vaccineze 70% din populație până la finalul lunii septembrie, moment în care virusul va mai pune puține probleme.

„În multe țări europene și în SUA, probabil că nu vom avea nevoie de lockdown-uri până la sfârșitul verii. Vor fi focare, dar vor fi doar zgomot de fond. Vor fi mutații, dar nu ne vor speria”, a declarat el pentru ziarul Welt am Sonntag.

Doar 9% dintre germani au primit cel puțin o doză de vaccin, în timp ce Marea Britanie a depășit pragul de 50% dintre adulți injectați cu prima doză.

Citește și
spital, izolare, carantina
Autoritățile au decis prelungirea restricțiilor în București, din cauza îmbolnăvirilor cu Covid-19
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ozlem Türeci şi Ugur Sahin, fondatorii BioNTech, laboratorul german care împreună cu cel american Pfizer au conceput vaccinul anti-COVID-19, au primit vineri la Berlin una dintre principalele distincţii germane, Marea Cruce a Meritului cu stea.

''Încă din ianuarie (2020), voi şi colegii voştri lucraţi zi şi noapte, într-o perioadă în care mulţi oameni în Germania încă îşi strângeau mâinile, se îmbrăţişau şi trăiau relaxaţi'', a spus preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, în prezenţa cancelarului Angela Merkel.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este o ''descoperire revoluţionară care salvează vieţi, mijloace de trai şi ne asigură supravieţuirea socială, economică şi culturală'', a adăugat Steinmeier, un preşedinte cu rol ceremonial, dar o autoritate morală în Germania.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un tânăr care trebuia să fie în carantină a fost găsit de poliţişti la o petrecere în Capitală
Un tânăr care trebuia să fie în carantină a fost găsit de poliţişti la o petrecere în Capitală

Poliţiştii de la Secţia 20 din Capitală au fost sesizaţi, prin apel la 112, în legătură cu tulburarea ordinii şi liniştii publice la o adresă din zonă, scrie News.ro. 

Autoritățile au decis prelungirea restricțiilor în București, din cauza îmbolnăvirilor cu Covid-19
Autoritățile au decis prelungirea restricțiilor în București, din cauza îmbolnăvirilor cu Covid-19

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, duminică, prelungirea măsurilor care sunt în vigoare pentru stoparea răspândirii COVID-19.

Situația COVID-19 în România: Tot mai multe orașe intră în scenariul roșu, iar secțiile ATI sunt pline de pacienți
Situația COVID-19 în România: Tot mai multe orașe intră în scenariul roșu, iar secțiile ATI sunt pline de pacienți

Cu secțiile de terapie intensivă sufocate și Capitala care dă un sfert dintre bolnavii de COVID din țară, a fost o zi plină pentru responsabilii cu gestionarea pandemiei.

Proteste în mai multe orașe din țară, împotriva restricțiilor. Sute de persoane s-au strâns în Piața Victoriei
Proteste în mai multe orașe din țară, împotriva restricțiilor. Sute de persoane s-au strâns în Piața Victoriei

Câteva sute de persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piața Universității și în Piața Victoriei din București, pentru a protesta față de restricțiile impuse pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.