Flăcările continuă să facă ravagii în Grecia, dar localnicii refuză să-și părăsească locuințele

×
Codul embed a fost copiat

Focul continuă să ardă amenințător în Insula greacă Evia, iar localnicii luptă până la epuizare să-și apere casele.

Sunt hotărâţi să rămână acolo, chiar dacă autoritățile le-au cerut, imperios evacuarea. Deja sunt 8 zile de iad fără pauză.

Incendii ameninţătoare s-au aprins, din nou, și în Peninsula Peloponez din sudul Greciei, în apropiere de antica Olympia, locul de naștere al Jocurilor Olimpice moderne.

Pe Insula Evia, localnici voluntari din satul Kamatriades luptă cu flăcările. Așa cum pot, încearcă să-și apere pădurea. Dar sunt epuizați și descurajați.

Șeful protecției civile insistă că toate resursele umane și materiale au fost aruncate în lupta cu focul, dar spune că provocarea este imensă.

Citește și
Incendii în Grecia
Mărturii din infernul grec. Sate întregi de oameni s-au unit să țină piept incendiilor care le-au mistuit viețile
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

900 de pompieri, 50 de echipe de teren și peste 200 de vehicule specializate acționează numai în Evia.

Dronele conferă cea mai bună perspectivă asupra pericolelor din jur.

Deja sunt 4 zile de când pompierii români s-au alăturat soldaților focului, pe frontul din Evia. Potrivit Departamentul pentru Situații de Urgență, intervenţiile au continuat cu 6 mașini de stingere, 2 cisterne și 1 dronă, în zona Spathari. Una dintre misiunile zilei a fost crearea de culoare în zonele cu vegetație pentru limitarea propagării incendiilor. Pompierii romani fac echipa şi cu colegii lor din Republica Moldova, care intervin cu 2 maşini de stingere.

În Peloponez a izbucnit un incendiu aproape de antică Olympia, unde la fiecare patru ani, are loc ceremonia de aprindere a flacării olimpice. 580 de pompieri greci, ajutați de colegii lor străini încearcă să stăvilească focul. Şi cel puţin 20 de sate din zona au fost evacuate.

Aici s-a dus o luptă teribilă în urmă cu aproape o săptămână pentru a salva acest moment din patrimoniul mondial, unic în lume.

Viceprimarul oraşului a învăţa limba română la începutul anilor '90 când a făcut Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport în ţara noastră.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Milionarul Dragoș Săvulescu a fost plasat sub control judiciar în Grecia
Milionarul Dragoș Săvulescu a fost plasat sub control judiciar în Grecia

Judecătorii greci au decis ca Dragoș Săvulescu să fie pus sub control judiciar în Grecia.

Mărturii din infernul grec. Sate întregi de oameni s-au unit să țină piept incendiilor care le-au mistuit viețile
Mărturii din infernul grec. Sate întregi de oameni s-au unit să țină piept incendiilor care le-au mistuit viețile

O jale apăsătoare îi sufocă pe greci. „Trăiam din ce produceau pădurea, livezile de măslini şi turismul. Nu ne-a rămas nimic”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.