Filmul unei operațiuni spectaculoase de capturare a unui transport de 4 tone de cocaină în Spania. Un român a fost reținut

×
Codul embed a fost copiat

Un român a fost reținut de autoritățile spaniole, într-o operațiune speculoasă în Oceanul Atlantic de capturare a unui transport de aproape patru tone și jumătate de cocaină, în valoare de 500 de milioane de dolari.

Narcotraficantul din România era însoțit, în barca în care au fost găsite drogurile, de un moldovean, un cetățean marocan și un spaniol.

La câteva ore după această captură, la Timișoara, ofițerii DIICOT rețineau doi indivizi care încercau să vândă 2 kilograme de cocaină.

Tranzacția a avut loc, puțin după prânz, într-o parcare plină.

Ofițierii antidrog supravegheau locul din mașină, iar cumpărător a fost tot unul de-ai lor, un agent sub acoperire.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Vânzătorul, un bărbat de 52 de ani, a venit la întâlnire cu un autoturism de culoare închisă.

Agentul sub acoperire îi dă traficantului 70 de mii de euro și în schimbul banilor primește un mic sac în care se afla pachetul cu două kilograme de cocaină.

Probabil că vânzătorul drogului de lux s-a gândit că se ascunde, la vedere, atunci când a acceptat să facă tranzacția chiar în centrul Timișoarei, o zonă foarte circulată și în miezul zilei.

Vânzătorul a fost prins de ofițerii antidrog când se pregătea să plece cu mașina. Agenții l-au blocat și i-au pus cătușele.

La operațiune au participat și alti polițiști sub acoperire.

Parte din operațiunea de capturare este și o femeie blondă care coboară din autoturismul de teren.

Ulterior acestei operațiuni, poliția a transmis că l-a capturat și pe un tânăr de 23 de ani despre care se crede că i-a dat cele două kilograme de cocaină vânzătorului de 52 de ani.

Alexandra Petrovici, poliția Timiș: „Procurorii DIICOT au dispus reținerea celor 2, ulterior magistrații au dispus arestarea preventivă a acestora”.

Surse din rândul anchetatorilor spun că filiera din care făceau parte cei doi se întinde cel mai probabil dincolo de granițele României și că ancheta în acest caz continuă.

De cele mai multe ori, cocaina se răspândește în Europa din Spaina - o poartă principală de intrare a drogurilor pe continentul nostru, datorită apropierii sale de Maroc și a numeroaselor sale porturi mari.

Autoritățile de acolo au anunțat o captură impresionată de cocaină. Polițiștii spanioli au fost interceptat la sud de Arhipelagul Canarelor o barcă în se aflau 4,3 tone din acest drog, în valoare de jumătate de miliard de dolari. Printre cei patru membri ai echipajului se aflau un român și un cetățean moldovean.

Cătălin Țone, expert antidrog: „Cu siguranță aceste 4 tone ajungeau și în Europa Centrală și de Sud-Est. Europa este cel mai mare consumator de cocaină. Aceste cantități de droguri se distribuie în special în zona high-life, în zona vedetelor pentru că vorbim de un preț ridicat, dublu-triplu, față de cele clasice”.

În România, gramul de cocaină se vinde cu o sută de euro. Un raport recent al ONU a arătat că, și în condițiile în care acest drog nu este ieftin, consumul lui este în creștere în țara noastră.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.