Execuție în masă în Kuweit. Șapte persoane condamnate la moarte au fost ucise. Două erau femei

Execuție în masă în Kuweit. Șapte persoane condamnate la moarte au fost ucise. Două erau femei
Shutterstock

O execuție în masă a fost organizată de Kuweit, în urma căreia au fost ucise șapte persoane, condamnate pentru diferite infracțiuni. Nicio asemenea execuție nu mai fusese dusă la îndeplinire din anul 2017.

Execuția în masă a avut loc în ciuda apelurilor repetate, formulate de organizațiile de apărare a drepturilor omului. Potrivit AlJazeera, patru persoane din Kuweit, un pakistanez, un sirian și un etiopian au fost spânzurați, doi dintre condamnați fiind femei.

A fost prima execuție, după cea din 25 ianuarie 2017. Atunci, au fost spânzurate tot șapte persoane, inclusiv un membru al familiei regale Al-Sabah, care a condus țara timp de două secole și jumătate, arată sursa citată.

Amnesty International a cerut marți oprirea execuțiilor, spunând că acestea reprezintă o „încălcare a dreptului la viață, „pedeapsa supremă este crudă, inumană și degradantă” iar Kuweitul ar trebui să abolească pedeapsa capitală „în totalitate”.

„Autoritățile (din Kuweit, n.r.) trebuie să instituie imediat un moratoriu oficial asupra execuțiilor”, a declarat directorul regional adjunct al Amnesty, Amna Guellali, într-un comunicat.

Citește și
viktor orban nicolae ceusescu
Haaretz: Viktor Orban se aseamănă cu Nicolae Ceaușescu. Spre deosebire de maghiar, dictatorul român a fost executat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Kuweitul a introdus pedeapsa cu moartea în 1960, și de atunci a executat zeci de persoane, în special cele condamnate pentru crimă sau trafic de droguri.

În 2013, autoritățile kuweitene au spânzurat trei bărbați condamnați pentru crimă. Două luni mai târziu, au ucis alți doi egipteni, condamnați pentru crimă și răpire.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Motivul bizar pentru care un ucigaș a scăpat de execuție în ultimul moment. Ce a cerut apoi
Motivul bizar pentru care un ucigaș a scăpat de execuție în ultimul moment. Ce a cerut apoi

Autoritățile din Alabama au anulat execuția unui criminal după 18 încercări de a-i găsi o venă pentru injecția letală. Totul s-a întâmplat după ce deținutul a spus că îi e frică de ace.

Haaretz: Viktor Orban se aseamănă cu Nicolae Ceaușescu. Spre deosebire de maghiar, dictatorul român a fost executat
Haaretz: Viktor Orban se aseamănă cu Nicolae Ceaușescu. Spre deosebire de maghiar, dictatorul român a fost executat

Între Viktor Orban și Nicolae Ceaușescu există asemănări tulburătoare, doar că premierul maghiar nu va putea ajunge în fața unui pluton de execuție, așa cum s-a întâmplat cu dictatorul român. În schimb, a transformat Ungaria în ”cancerul” UE și NATO.

Execuția prin spânzurare a unui condamnat la moarte ar putea fi televizată
Execuția prin spânzurare a unui condamnat la moarte ar putea fi televizată

O instanță din Egipt a făcut apel către Parlament cerând ca execuția unui criminal să fie televizată.

A fost executat cel mai mare criminal în masă din istoria recentă a Japoniei
A fost executat cel mai mare criminal în masă din istoria recentă a Japoniei

Japonia a executat un bărbat în vârstă de 39 de ani care a ucis şapte persoane la Tokyo în 2008, în timpul unui atac cu cuţitul, a informat presa locală.

 

Condamnat la moarte în SUA, obligat să aleagă metoda prin care va fi executat. I s-au dat două variante
Condamnat la moarte în SUA, obligat să aleagă metoda prin care va fi executat. I s-au dat două variante

Primul deținut condamnat la moarte care va fi executat în statul american Carolina de Sud după mai bine de un deceniu a ales să moară împușcat de un pluton de execuție, scrie The Independent.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.