Erupţie vulcanică în Islanda | Vulcanul se calmează, însă riscul persistă

Vulcan Islanda
Getty

O erupţie vulcanică din Islanda, care ameninţa să afecteze un întreg oraş costier, pare să se fi calmat, marţi dimineaţă, cu toate că autorităţile şi geologii au avertizat că pericolul persistă.

 

Un flux de lavă incandescentă a ajuns duminică la periferia localităţii pescăreşti Grindavík, cu aproximativ 4.000 de locuitori, incendiind trei case, însă nu a provocat victime, populaţia fiind evacuată anterior, pentru a doua oară începând din noiembrie.

Înregistrările video transmise în direct marţi dimineaţa nu mai prezentau semne ale scurgerii de materie topită din pământ, însă experţii au avertizat că noi fisuri ar putea să apară în scurt timp.

Un locuitor din Grindavík, Hrannar Jon Emilsson, şi-a văzut casa aproape distrusă arzând în direct la televizor, după erupţia de duminică a vulcanului.

Stai şi te uiţi la ştiri cum iese fum din tot”, a declarat Emilsson pentru postul independent islandez Channel 2.

Citește și
Islanda
Vacanță în Islanda. Ce să vizitezi în țara de gheață și foc. Cele mai frumoase obiective turistice
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Săptămâna trecută le-am spus electricienilor să înceapă munca, astfel încât să-şi poată finaliza partea lor din lucrare pentru a aranja mutarea înainte de venirea primăverii. Lucrurile se schimbă repede”, a spus el.

Oficiul islandez de meteorologie (IMO) a anunţat luni seara că noi fisuri ar putea să apară fără avertisment în scoarţa terestră, adăugând că este dificil de prezis cât timp va dura erupţia.

Aceasta a fost a doua erupţie înregistrată pe peninsula Reykjanes în ultimele patru săptămâni şi a cincea după 2021.

Apărarea Civilă islandeză, IMO şi alţi experţi urmează să se întâlnească în cursul zilei de marţi pentru a evalua situaţia.

Situată între plăcile tectonice eurasiatică şi nord-americană, printre cele mai mari de pe planetă, Islanda este un punct fierbinte din punct de vedere seismic, având peste 30 de vulcani activi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un oraș a fost cuprins de un râu de lavă, după erupția vulcanului din Islanda. Casele oamenilor au fost cuprinse de flăcări
Un oraș a fost cuprins de un râu de lavă, după erupția vulcanului din Islanda. Casele oamenilor au fost cuprinse de flăcări

E alertă în Islanda, după ce un vulcan trezit duminică la viață a acoperit cu lavă mai multe case din sud-vestul insulei. Oamenii de știință anticipaseră fenomenul după o serie de cutremure, așa că au evacuat din timp populația.  

Vacanță în Islanda. Ce să vizitezi în țara de gheață și foc. Cele mai frumoase obiective turistice
Vacanță în Islanda. Ce să vizitezi în țara de gheață și foc. Cele mai frumoase obiective turistice

Islanda este o națiune insulară mică, ce găzduiește cea mai nordică capitală a lumii, Reykjavik. Unsprezece la sută din țară este acoperită de gheață glaciară și este înconjurată de apă.

Vulcanul care a erupt în Islanda și-a pierdut din forța inițială, dar rămâne un pericol. Imagini impresionante
Vulcanul care a erupt în Islanda și-a pierdut din forța inițială, dar rămâne un pericol. Imagini impresionante

„Rămâneți acasă și pregătiți-vă pentru Crăciun”. Este îndemnul transmis de autoritățile din Islanda, alarmate că oamenii se aventurează în mod necugetat până în apropierea unui vulcan care a erupt cu trei zile în urmă.

Stare de urgenţă în Islanda, din cauza erupţiei vulcanice din zona Sundhnjúkagígar. Atenţionare de călătorie emisă de MAE
Stare de urgenţă în Islanda, din cauza erupţiei vulcanice din zona Sundhnjúkagígar. Atenţionare de călătorie emisă de MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Islanda, unde a fost instituită starea de urgenţă din cauza erupţiei vulcanice în zona Sundhnjúkagígar.

 

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.