Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen își încearcă norocul cu Xi Jinping pentru a câștiga sprijin în favoarea Ucrainei

macron
StirilePROTV

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat miercuri Polonia, un aliat apropiat care a jucat un rol important în ceea ce privește sprijinul militar și politic occidental pentru Kiev.

El și prima doamnă a Ucrainei au fost primiți cu multă căldură de polonezi, care s-au adunat cu miile în stradă, la Varșovia, în semn de susținere.

Între timp, în Bejijing, Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen își încearcă și ei norocul cu Xi Jinping pentru a câștiga sprijin în favoarea Ucrainei.

Iar pe front atacurile îndârjite alternează cu momente de acalmie, dar Bahmutul, orașul din centrul celor mai grele lupte, rezistă - dă asigurări președintele Zelenski.

Mii de oameni s-au adunat miercuri seară în centrul Varșoviei pentru a asculta discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și pentru a-și arăta susținerea față de Ucraina. Este prima vizită oficială în țara vecină a liderului de la Kiev, de la izbucnirea războiului. După Statele Unite, Polonia este cel mai înfocat susținător al Ucrainei.

Citește și
Peter Szijjarto
Ministrul de externe al Ungariei: Invitarea Ucrainei la reuniunea NATO de la Bruxelles subminează „unitatea Alianţei"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Inimile ucrainene și poloneze bat pentru aceeași libertate, pentru independența colectivă a statelor noastre, pentru Europa noastră dragă, casa noastră comună. Și vom învinge!”

Cu puțin timp înainte, premierul polonez alături șeful statului ucrainean au inspectat blindatele ce urmează să fie trimiise în cel mai scurt timp pe frontul din Ucraina.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Astăzi semnăm un document privind furnizarea de vehicule blindate poloneze de transport de trupe, KTO Rosomak, mortiere autopropulsate M120 Rak, sisteme de apărare antiaeriană, în special Piorun, sisteme foarte eficiente, după cum a spus premierul. Și este adevărat, ați făcut o muncă extraordinară prin fabricarea unor produse atât de importante, care apără viețile ucrainenilor, MiG-uri și arme de care avem atâta nevoie”.

Cât despre supărarea fermierilor polonezi, legată de cerealele ucrainene, care au inundat piața și au coborât drastic prețurile, președintele Zelenski a dat asigurări că cele două țări au găsit soluții. Deciziile ar urma să fie anunțate în următoarele zile.

Însă, chiar în ziua vizitei lui Zelenski, ministrul polonez al agriculturii a demisionat în semn de protest faţă de decizia Comisiei Europene de a prelungi scutirea de taxe pentru importurile de cereale ucrainene până în iunie 2024.

Cât despre situația de pe front, președintele Zelenski a ținut să sublinieze că, Bahmutul încă rezistă.

Volodimir Zelenski, premierul Ucrainei: „Este o poveste foarte complicată acolo. Uneori înregistrăm succese în apărarea Bahmutului și înaintăm, alteori nu și ne întoarcem din nou la pozițiile noastre. Dar încă suntem în Bahmut, iar inamicul nu controlează Bahmutul”.

Din tranșeele adânci, soldații ucraineni urmăresc atent mișcările inamicului. Trebuie să se miște foarte rapid, căci lunetiștii îi pândesc neîncetat.

Însă orice clipă de neatenție îi poate costa viața.

Imediat, în spatele tranșeelor, ucrainenii își verifică tancurile. Sunt blindate model T-64 de producție sovietică, dar care încă funcționează.

”Tractoare” ce vor fi înlocuite curând cu tancurile de producție germană, Leopard 2.

Între timp, Vladimir Putin a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei, pentru a analiza probleme legate de respectarea legilor în regiunile ucrainene anexate.

Dimitri Peskov, purtător de cuvânt la Kremlin: „Conducătorii noilor teritorii ruse sunt prezenți alături de președinte la reuniunea Consiului de Securitate: Denis Pusilin (regiunea Donetsk), Leonid Pasechnik (regiunea Luhansk), Evgheni Balitsky (regiunea Zaporojie) și Vladimir Saldo (regiunea Herson)”.

Dar între timp a intervenit o surprinzătoare desincronizare cu Beijingul.

Într-un interviu acordat în ajunul sosirii în China a liderului francez și a șefei Comisiei Europene, ambasadorul Chinei la UE a declarat că Beijingul nu recunoaște nici Crimeea, nici celelalte 4 regiuni ucrainene anexate, drept teritoriii rusești.

Mai mult, diplomatul Beijingului a mers până la a preciza că declarațiile de anul trecut despre "prietenia fără limite dintre Moscova și Beijing” nu sunt decât un artificiu retoric.

După Olaf Scholz, Petro Sanchez și Charles Michel, miercuri au ajuns în China Ursula von der Leyen și Emmanuel Macron, cu speranța de a „reseta" legăturile cu un partener economic important. Dar și pentru a aborda probleme spinoase precum Ucraina. În ajunul plecării, Macron s-a consultat telefonic cu Joe Biden.

China este interesată de Uniunea Europeana pentru că, din punct de vedere economic, este o piaţă esenţială. În plus, atrag atenția analiștii, pentru Beijing, europenii ar putea oferi o cale de a ocoli presiunea americană şi de a sabota orice fel de unitate occidentală împotriva Chinei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara din Europa care reintroduce serviciul militar obligatoriu din cauza războiului din Ucraina
Țara din Europa care reintroduce serviciul militar obligatoriu din cauza războiului din Ucraina

Parlamentul leton a votat miercuri reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru bărbaţii eligibili începând de anul viitor, invocând riscuri pentru securitatea regională.

Ministrul de externe al Ungariei: Invitarea Ucrainei la reuniunea NATO de la Bruxelles subminează „unitatea Alianţei
Ministrul de externe al Ungariei: Invitarea Ucrainei la reuniunea NATO de la Bruxelles subminează „unitatea Alianţei"

Decizia de a invita Ucraina la o reuniune a miniştrilor de externe din NATO „subminează principiul unităţii Alianţei", potrivit ministrului de externe al Ungariei, Péter Szijjártó.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.