Emil Constantinescu prezent alături de Bill Clinton la funeraliile lui Jacques Chirac

×
Codul embed a fost copiat

30 de şefi de stat, ori de guvern, dar şi mii de oameni obişnuiţi, şi-au luat adio luni,de la fostul preşedinte, Jacques Chirac, care a condus Franţa, între 1995 şi 2007.

Printre oaspeţii veniţi din străinătate pentru funeralii, s-au numărat Vladimir Puţin şi Viktor Orban, dar şi foşti preşedinţi, precum Bill Clinton sau Emil Constantinescu.

După ceremoniile de la Domul Invalizilor, a urmat slujba religioasă oficiată în biserica "Saint Suplice", de pe malul stâng al Senei, de către arhiepiscopul Parisului. Biserica se află în apropierea casei unde Chirac şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

Politician de carieră, Chirac a fost de 3 ori primar al Parisului, de două ori prim-ministru şi de două ori preşedinte al Republicii Franceze.

Abia duminică, la 3 zile după deces, au transmis condoleanţe şi Statele Unite. Întârzierea este pusă pe seama resentimentelor păstrate după opoziţia înverşunată a lui Jacques Chirac faţă de războiul din Irak, în 2003. Refuzul lui de a participa alături de Washington a provocat tensiuni majore între cele două ţări timp de mai mulţi ani.

Citește și
Jacques Chirac
SUA aduc un omagiu fostului președinte francez Jacques Chirac, la câteva zile de la deces
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zi de doliu în Franța. 30 de șefi de stat, inclusiv Putin, la funeraliile lui Jacques Chirac
Zi de doliu în Franța. 30 de șefi de stat, inclusiv Putin, la funeraliile lui Jacques Chirac

Zi de doliu astăzi în Franţa, unde fostul preşedinte Jacques Chirac va fi înmormântat în cadrul unor funeralii naţionale, la care sunt aşteptaţi să participe câteva zeci de preşedinţi şi şefi de guvern din toată lumea.

SUA aduc un omagiu fostului președinte francez Jacques Chirac, la câteva zile de la deces
SUA aduc un omagiu fostului președinte francez Jacques Chirac, la câteva zile de la deces

Statele Unite au adus duminică un omagiu fostului preşedinte francez Jacques Chirac, decedat joi la Paris, condoleanţe care intervin cu multe zile după ale altor lideri mondiali.

Jacques Chirac a murit la vârsta de 86 de ani. Franța declară zi de doliu național
Jacques Chirac a murit la vârsta de 86 de ani. Franța declară zi de doliu național

A murit fostul preşedinte francez Jacques Chirac, a declarat joi familia sa pentru AFP. 

Fostul presedinte francez Jacques Chirac a fost spitalizat
Fostul presedinte francez Jacques Chirac a fost spitalizat

Fostul presedinte francez Jacques Chirac a fost spitalizat la Paris din cauza unei '' infectii pulmonare'', a anuntat familia sa, relateaza AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.