După Londra, Zelenski cere avioane la Paris. Şeful statului ucrainean crede că Macron "s-a schimbat" în privinţa Rusiei

volodimir zelenski, emmanuel macron
Getty

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri seară, la Paris, ca aliaţii să livreze Ucrainei avioane de luptă "cât mai curând posibil", după ce făcuse acelaşi lucru la Londra, scrie News.ro.

În preajma împlinirii unui an de la invazia rusă din 24 februarie 2022, care l-a transformat pe Vladimir Putin într-un lider nefrecventabil, Volodimir Zelenski a fost întâmpinat la Palatul Elysée de omologul său francez Emmanuel Macron, care l-a invitat şi pe cancelarul german Olaf Scholz la o cină târzie de lucru.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a călătorit astfel, miercuri, în două capitale europene în căutarea unei mai bune puteri de foc aeriene pentru a întoarce războiul împotriva Rusiei în favoarea Kievului.

Deocamdată, la Londra, Zelenski a obţinut un angajament britanic de a antrena piloţii ucraineni pe avioanele de luptă avansate ale NATO. Despre furnizarea propriu-zisă a avioanelor, nicio o promisiune, dar premierul Rishi Sunak l-a asigurat că toate opţiunile sunt pe masă.

Aflat la a doua sa deplasare în străinătate de la începutul războiului, după vizita-fulger din Statele Unite din decembrie, Zelenski s-a întâlnit la Londra cu premierul britanic Rishi Sunak, a susţinut un discurs în Parlament, a fost primit de Regele Charles al III-lea şi în final a vizitat împreună cu premierul britanic baza militară Bovington. A ţinut aici o conferinţă de presă comună cu Sunak, apoi a părăsit Marea Britanie şi a zburat spre Franţa.

Citește și
tun
Rusia amenință cu ”consecințe militare” pentru Europa și întreaga lume dacă Anglia trimite avioane în Ucraina
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Zelenski: Franţa și Germania pot schimba jocul

 

La Paris, preşedintele ucrainean a fost întâmpinat pe aeroport de ministrul apărării, apoi a ajuns la Palatul Elysee unde îl aşteptau preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz. Ambii i-au promis sprijin neîntrerupt pentru Ucraina înainte de a avea o discuţie, la cină, despre nevoile de război ale Kievului.

"Avem foarte puţin timp la dispoziţie. Vorbesc acum despre armele necesare pentru pace şi pentru a opri războiul început de Rusia", a declarat Zelenski.

"Franţa şi Germania au potenţialul de a schimba jocul şi aşa văd eu discuţiile noastre de astăzi. Cu cât mai repede vom primi arme grele cu rază lungă de acţiune şi piloţii noştri vor primi avioane moderne, cu atât mai repede se va pune capăt acestei agresiuni ruseşti", a punctat Zelenski.

În discursul ţinut în faţa parlamentarilor britanici, Zelenski avusese o pledoarie similară pentru avioane de luptă, pe care le-a numit "aripi pentru libertate".

Până acum, ţările occidentale au evitat să furnizeze Ucrainei avioane sau arme ce pot lovi adânc în teritoriul Rusiei.

Iar în faţa presei, cei doi lideri europeni au temporizat chestiunea avioanelor, un nou pas în sprijinirea Kievului faţă de care premierul britanic Rishi Sunak părea să deschidă prudent calea, mai devreme, la Londra.

Sunak: Toate opţiunile sunt pe masă

 

La conferinţa de presă comună cu Zelenski, premierul Sunak a declarat că "nimic nu este exclus" în ceea ce priveşte furnizarea de avioane Ucrainei pentru a lupta împotriva Rusiei.


"Primul pas pentru a putea furniza avioane avansate este de a avea soldaţi sau aviatori care să fie capabili să le folosească.

Acesta este un proces care necesită ceva timp. Am început acest proces astăzi", a declarat Sunak, anunţând extinderea programului de pregătire pe care Londra îl oferă soldaţilor ucraineni..

Ambasada Rusiei în Marea Britanie a reacţionat la aceste declaraţii şi a avertizat Londra în privinţa trimiterii de avioane de luptă în Ucraina, spunând că o astfel de acţiune ar avea consecinţe pentru întreaga lume.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Zelenski, poziție diferită față de președintele Franței: „Cred că Macron s-a schimbat”
Zelenski, poziție diferită față de președintele Franței: „Cred că Macron s-a schimbat”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, miercuri, că omologul său francez „s-a schimbat”. Liderul de la Kiev este așteptat la Paris, după vizita de la Londra.

Rusia amenință cu ”consecințe militare” pentru Europa și întreaga lume dacă Anglia trimite avioane în Ucraina
Rusia amenință cu ”consecințe militare” pentru Europa și întreaga lume dacă Anglia trimite avioane în Ucraina

Ambasada Rusiei în Marea Britanie a promis miercuri un "răspuns" în cazul în care Londra decide să trimită avioane de luptă în Ucraina, aşa cum a cerut preşedintele Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Marea Britanie, relatează AFP.

 

Ce au mâncat Rishi Sunak și Volodimir Zelenski. Cadoul deosebit oferit de premierul englez președintelui Ucrainei
Ce au mâncat Rishi Sunak și Volodimir Zelenski. Cadoul deosebit oferit de premierul englez președintelui Ucrainei

Premierul britanic Rishi Sunak i-a oferit lui Volodimir Zelenski un cadou deosebit cu ocazia primei vizite a preşedintelui ucrainean în Marea Britanie de la invazia declanşată de Rusia împotriva ţării sale, transmite miercuri DPA.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.