Donald Trump și-a anulat vizita în Polonia. Motivul pentru care a luat decizia

Trump
Agerpres

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat joi că îşi anulează vizita prevăzută în Polonia din cauza uraganului Dorian care se va apropia la sfârşitul săptămânii de coastele Floridei, notează AFP.

"Pentru a permite ca toate mijloacele statului federal să se concentreze asupra furtunii care vine, am decis să îl trimit pe vicepreşedintele nostru, Mike Pence, în Polonia în locul meu în acest weekend", a declarat Donald Trump la Casa Albă.

Preşedintele american era aşteptat duminică la Varşovia pentru ceremoniile care marchează împlinirea a 80 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, care a început la 1 septembrie 1939 printr-un atac al Germaniei naziste asupra Poloniei.

Săptămâna trecută, Donald Trump şi-a anulat o vizită prevăzută la Copenhaga la începutul lui septembrie, precum şi o întrevedere cu premierul danez, Mette Frederiksen, pentru că aceasta a refuzat să vândă Groenlanda Statelor Unite.

Uraganul Dorian, în prezent în Caraibe, ar urma să crească în intensitate şi să atingă coasta de sud-est a Statelor Unite probabil duminică seara. El ar putea fi clasat în categoria patru pe o scară de cinci, mai scrie AFP.

Citește și
Stare de urgență în SUA
Stare de urgență în SUA din cauza unei furtuni tropicale
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Trump, anchetat de congres pentru propunerea de a realiza un Summit G7 într-un club de golf
Trump, anchetat de congres pentru propunerea de a realiza un Summit G7 într-un club de golf

Președintele american Donald Trump este vizat de o anchetă parlamentară, după ce a propus organizarea unui Summit G7 într-unul din cluburile sale de golf din Florida. Propunerea e considerată „îngrijorătoare” de către democrații americani.

Stare de urgență în SUA din cauza unei furtuni tropicale
Stare de urgență în SUA din cauza unei furtuni tropicale

Preşedintele american Donald Trump a aprobat decretarea stării de urgenţă în Porto Rico, unde este aşteptată furtuna tropicală Dorian, ce ar putea deveni uragan.

Donald Trump: Boris Johnson va dovedi că este un ''mare'' prim-ministru
Donald Trump: Boris Johnson va dovedi că este un ''mare'' prim-ministru

Preşedintele american Donald Trump l-a elogiat miercuri, pe Twitter, pe premierul britanic Boris Johnson, despre care a apreciat că este politicianul de care are nevoie Regatul Unit şi că el va dovedi că este un ''mare'' prim-ministru.

Trump, laude pentru controversatul președinte brazilian: Face o treabă grozavă
Trump, laude pentru controversatul președinte brazilian: Face o treabă grozavă

Preşedintele american Donald Trump a lăudat, marţi, eforturile omologului său brazilian Jair Bolsonaro cu privire la incendiile din Amazonia.

Recomandări
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă
Secetă extremă în România. Meteorologii vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Oamenii își fac rezerve de apă

Deși suntem abia la începutul verii, ne confruntăm deja cu secetă extremă. În sudul și estul țării au secat fântânile, iar în unele localități oamenii au restricții pe timpul zilei la apa curentă, așa că prețuiesc fiecare picătură.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.