Donald Trump a ratificat proiectul de lege privind noul plan de relansare economică

Trump
Getty

Donald Trump a semnat duminică seara, după mai multe zile de amânare, proiectul de lege privind noul plan de relansare economică în valoare de 900 de miliarde de dolari, adoptat luni de Congresul american, informează AFP.

Totodată, Donald Trump a semnat şi legea bugetului guvernului federal, în valoare de 1.4 trilioane de dolari, prin care se evită închiderea serviciilor publice - shutdown - începând de marţi.

"Ratific această lege pentru restabilirea indemnizaţiilor de şomaj, oprirea evacuării (chiriaşilor), acordarea de asistenţă locatorilor, adăugarea de fonduri suplimentare programului de împrumuturi pentru companii, pentru a permite angajaţilor companiilor aeriene să se întoarcă la muncă şi a oferi fonduri suplimentare substanţiale pentru distribuirea vaccinurilor", potrivit unui comunicat.

Conform dpa, comunicatul Casei Albe mai informează că preşedintele Donald Trump a fost de acord să semneze pentru o sumă mai mică decât cea dorită, dar că luni Camera Reprezentanţilor va vota pentru a creşte ajutorul suplimentar pentru şomaj la 2.000 de dolari, de la 600 cât era prevăzut în proiectul de lege care i-a fost transmis de Congres săptămâna trecută.

Ajutorul de şomaj prevăzut de două programe federale de asistenţă create în martie ca parte a primului plan de susţinere a economiei a expirat sâmbătă la miezul nopţii, lăsând în voia sorţii cel puţin 12 milioane de americani care au beneficiat de aceste ajutoare, potrivit grupului de reflecţie progresist The Century Foundation.

Citește și
Trump
Ce pregătește Donald Trump înainte de a pleca de la Casa Albă: „Va fi o nebunie”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Noul plan de relansare extinde ajutorul federal acordat şomerilor până la jumătatea lunii martie, acordă împrumuturi garantate întreprinderilor, oferă ajutoare în valoare de miliarde de dolari IMM-urilor, industriei de ospitalitate şi restaurantelor, transportului aerian, prelungeşte moratoriul ce interzice evacuarea persoanelor care nu îşi pot plăti chiria, suspendă executarea silită şi oferă fonduri pentru distribuirea vaccinurilor anti-COVID-19.

Aleşii Partidului Democrat, favorabili creşterii cuantumului alocaţiilor pentru şomaj, au încercat joi să adopte un amendament în acest sens în Camera Reprezentanţilor, dar demersul a fost blocat de minoritatea republicană.

O altă sesiune parlamentară este programată să aibă loc luni.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Biden avertizează.
Biden avertizează. "Consecinţe devastatoare" dacă Trump nu semnează planul de relansare

Viitorul preşedinte american Joe Biden a avertizat că vor exista "consecinţelor devastatoare" pentru milioane de americani dacă Donald Trump nu va semna planul de relansare economică adoptat de Congres, informează AFP, potrivit Agerpres.

Ce pregătește Donald Trump înainte de a pleca de la Casa Albă: „Va fi o nebunie”
Ce pregătește Donald Trump înainte de a pleca de la Casa Albă: „Va fi o nebunie”

Preşedintele Donald Trump joacă o ultimă carte înainte de a pleca de la Casa Albă.

Trump minimalizează atacul cibernetic asupra SUA şi sugerează că nu ar fi vina Rusiei
Trump minimalizează atacul cibernetic asupra SUA şi sugerează că nu ar fi vina Rusiei

Preşedintele Donald Trump minimalizează atacul cibernetic împotriva unor agenţii guvernamentale americane

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.