Directorul spitalului Al-Shifa din Gaza: Unitatea medicală a rămas fără apă și rezerve de oxigen. Pacienții „țipă de sete”

Spitalul Al-Shifa
Getty

Directorul principalului spital din Fâşia Gaza, percheziţionat de soldaţii israelieni, spune că unitatea sanitară a rămas fără oxigen şi apă, iar pacienţii „ţipă de sete”.

Muhammad Abu Salmiya a spus că în spitalul Al-Shifa, unde erau peste 650 de pacienţi, 500 de angajaţi, personal medical şi 5.000 de persoane strămutate, condiţiile sunt „tragice”.

Tancurile israeliene au înconjurat spitalul din oraşul Gaza, a spus el, cu drone bâzâind deasupra clădirii şi cu soldaţii israelieni încă aflaţi interior, deoarece percheziţionarea complexului a durat două zile.

Armata israeliană a transmis că operaţiunea sa împotriva Hamas se desfăşoară într-o „manieră discretă, metodică şi temeinică”. Cu toate acestea, un jurnalist blocat în spital, Khader, a relatat BBC prin telefon că trupele israeliene erau „pretutindeni, trăgând în toate direcţiile”.

Abu Salmiya a spus că trupele israeliene au aruncat în aer principala conductă de alimentare cu apă a spitalului Al-Shifa.

Citește și
spitalul Al-Shifa
„Medicina" din Gaza. Cum arată „trusa de urgență" ascunsă de Hamas în spatele unui aparat RMN din spitalul Al-Shifa
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Operaţiunile militare continuă, nimeni nu se poate deplasa dintr-o clădire în alta şi am pierdut comunicarea cu colegii noştri”, a spus el.

Joi, Khader a declarat pentru BBC că trupele israeliene „au luat cu asalt toate departamentele”, distrugând partea de sud a zidului clădirii şi zeci de maşini.

Înainte de a întrerupe linia telefonică a lui Khader, el a mai spus că au fost aduse buldozere blindate.

Într-o declaraţie pentru Al- Jazeera, el a declarat că unii dintre copiii refugiaţi sunt înfometaţi, că un pacient cu probleme renale a decedat, în timp ce starea altora s-a agravat pentru că nu li s-a mai putut face dializă.

Ministerul Sănătăţii din Gaza controlat de Hamas raportează că buldozerele israeliene „au distrus părţi ale intrării de sud” a complexului medical.

Israelul a lansat o campanie militară majoră în Fâşia Gaza pentru a distruge Hamas, ca răzbunare pentru atacul transfrontalier din 7 octombrie lansat de sute de oameni înarmaţi. Israelul consideră Hamas un grup terorist, la fel ca Marea Britanie, SUA şi Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trupul unei ostatice a fost recuperat lângă spitalul Al-Shifa din Gaza
Trupul unei ostatice a fost recuperat lângă spitalul Al-Shifa din Gaza

Corpul lui Yehudit Weiss, unul dintre cei 240 de ostatici capturaţi de militanţii Hamas când au luat cu asalt sudul Israelului, la 7 octombrie, a fost recuperat de soldaţii israelieni într-o clădire din apropierea spitalului Al-Shifa din Gaza.

„Medicina
„Medicina" din Gaza. Cum arată „trusa de urgență" ascunsă de Hamas în spatele unui aparat RMN din spitalul Al-Shifa

Trupele israeliene sunt în continuare în interiorul spitalului Al Shifa din Gaza, unde, marți, au găsit arme, muniții și echipamente militare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.