Dezertor Wagner, judecat pentru o bătaie într-un bar din Olso. Andrei Medvedev le-a dat polițiștilor de furcă de când a ajuns

Angajați să ucidă. Nouă moldoveni fac parte din trupele paramilitare ruse Wagner
Institute for Securites Studies

Un dezertor Wagner va fi judecat pentru o bătaie într-un bar, la Oslo. Andrei Medvedev s-a opus arestării, ba chiar a atacat ofițerii în secția de poliție.

Parchetul norvegian a anunțat inculparea lui Andrei Medvedev, care se refugiase în această țară, după ce ar fi trecut frontiera sub gloanțele grănicerilor ruși, în ianuarie, după propriile sale declarații.
Tânărul de 26 de ani rus a fost arestat în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unei încăierări, în exteriorul unui bar, în capitala norvegiană, potrivit actului inculpării, arată AFP, preluat de news.ro.

Circumstanţele exacte ale încăierării nu au fost precizate, însă documente judiciare arată că Andrei Medvedev, în stare de ebrietate, s-a opus arestării, iar apoi i-a atacat fizic pe poliţişti după ce a ajuns la postul de poliţie. El urmează să fie judecat la 25 aprilie.

Așa zisul refugiat susține că a luptat în Ucraina, în uniforma Wagner, timp de patru luni, după care a dezertat, în noiembrie. A traversat frontiera ruso-norvegiană, în Arctica, în noaptea de 12 spre 13 ianuarie, printre gardurile de sârmă ghimpată, sub gloanţele grănicerilor ruşi, care l-au urmărit cu câini. Cel puțin așa pretinde el, potrivit sursei citate

Tânărul a cerut azil în Norvegia şi s-a declarat pregătit să depună mărturie despre brutalitatea grupului Wagner, o contribuţie ce poate fi preţioasă în clarificarea problemei crimelor de război de care Rusia este acuzată în Ucraina.

Citește și
Ramzan Kadîrov lider cecen
Kadîrov vrea să-şi facă propriul grup de mercenari. "Intenţionez să concurez cu dragul nostru frate Prigojin"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

El dă asigurări că are cunoştinţă despre execuţii ale Wagner ale unor mercenari care refuzau să se întoarcă să lupte şi declară că deţine o înregistrare video care surprinde aceste execuţii.

De la sosirea sa în Norvegia, unde a fost interogat de către o unitate a poliţiei însărcinată să ancheteze crime de război, Andrei Medvedev le-a dat de furcă autorităţilor. În ianuarie, el a fost arestat pentru scurt timp, potrivit avocatului său, din cauza „unor încălcări ale regulilor de securitate sub care este plasat”.

Câteva zile mai târziu, acelaşi avocat, Brynjulf Risnes, a refuzat să-l mai reprezinte, fără să dea explicaţii de ce. AFP nu a fost în măsură să confirme în mod independent veridicitatea declaraţiilor lui Andrei Medvedev.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Evgheni Prigojin acuză lipsa de muniție a mercenarilor Wagner. I s-a transmis „să îşi ceară scuze
Evgheni Prigojin acuză lipsa de muniție a mercenarilor Wagner. I s-a transmis „să îşi ceară scuze" cuiva „de sus”

Evgheni Prigojin susține că mercenarii Wagner au o problemă majoră cu aprovizionarea, pentru că a supărat conducerea de la Kremlin. Nu mai are muniție pentru armata sa privată, și trebuie să „meargă şi să îşi ceară scuze" cuiva "de sus" ca să rezolve prob

Kadîrov vrea să-şi facă propriul grup de mercenari.
Kadîrov vrea să-şi facă propriul grup de mercenari. "Intenţionez să concurez cu dragul nostru frate Prigojin"

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a anunțat, duminică, într-o postare pe Telegram,, că intenţionează să-şi înfiinţeze propria companie militară privată după modelul grupului de mercenari Wagner, condus de Evgheni Prigojin.

Peste 30.000 de combatanţi ai grupului Wagner au fost ucişi sau răniţi de la începutul războiului din Ucraina
Peste 30.000 de combatanţi ai grupului Wagner au fost ucişi sau răniţi de la începutul războiului din Ucraina

Peste 30.000 de mercenari care luptau pentru grupul paramilitar rus Wagner au fost ucişi sau răniţi de la începutul războiului din Ucraina, spun oficialii americani, citaţi de BBC.

Un mercenar Wagner, executat cu un baros după ce a încercat să fugă de război | VIDEO
Un mercenar Wagner, executat cu un baros după ce a încercat să fugă de război | VIDEO

Un alt mercenari rus din miliția Wagner, cunoscută și ca „Armata privată a lui Putin”, a fost executat cu un baros, după ce a încercat să fugă de pe frontul din Ucraina.  

Deținuții lui Prigojin, din gruparea Wagner, nu luptă pentru bani în Ucraina. De ce au dat zeghea pe uniforma militară
Deținuții lui Prigojin, din gruparea Wagner, nu luptă pentru bani în Ucraina. De ce au dat zeghea pe uniforma militară

În estul Ucrainei, mult trâmbițata ofensivă rusă pare să fi întâmpinat dificultăți înainte să prindă contur. Unități întregi au fost decimate în luptele pentru orașul Vuhledar, din cauza deciziilor proaste ale comandanților.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă