Deprecierea lirei turceşti îi atrage pe bulgari peste graniţă în căutare de chilipiruri: ”Cumpără ca nebunii”

Deprecierea lirei turceşti îi atrage pe bulgari peste graniţă în căutare de chilipiruri: ”Cumpără ca nebunii”
Getty

Bulgarii au început să treacă graniţa în Turcia cu autobuzele, atraşi de chilipirurile pe care le pot obţine de pe urma deprecierii lirei turceşti, transmite Associated Press.

 

Prima lor oprire este la casele de schimb după care se îndreaptă spre pieţele şi magazinele din oraşul Edirne, nord-estul Turciei.

Potrivit AP, în ajunul Crăciunului piaţa din Edirne era plină de cumpărători din Bulgaria. Un exemplu este Hatice Ahmedova care a spus că a plecat de acasă la 3 dimineaţa pentru a urca într-un autobuz care a trecut-o graniţa în Edirne, unde a schimba 200 de leva bulgăreşti pentru 1.150 de lire turceşti, pe care le-a folosit pentru a face cumpărături.

Gulfiye Osinova, 60 de ani, a spus şi ea că a venit la Edirne în căutare de cadouri pentru copii şi nepoţi, adăugând că preţurile din Bulgaria sunt mult mai mari.

Citește și
Dezastru în Turcia. Lira continuă căderea liberă, iar specialiștii independenți susțin că inflația a ajuns la 50%
Dezastru în Turcia. Lira continuă căderea liberă, iar specialiștii independenți susțin că inflația a ajuns la 50%
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Turcia trece printr-o criză economică în condiţiile în care rata oficială a inflaţiei a trecut de 21%, ceea ce afectează preţurile din magazine. În paralel, lira turcească a pierdut peste 60% din valoare în acest an iar la data de 20 decembrie a atins un minim istoric de 18,36 lire pentru un dolar.

Numărul cumpărătorilor străini a crescut de 4 ori

Însă turiştii profită de deprecierea monedei turceşti, iar pentru cumpărătorii din Bulgaria, preţurile de la magazinele turceşti sunt un chilipir.

Bulent Reisoglu, preşedintele uniunii proprietarilor de bazaruri din Edirne, spune că numărul cumpărătorilor străini s-a majorat de patru ori în ultimele săptămâni.

"Parcările sunt pline cu maşini din Bulgaria, aproape nu mai vezi maşini cu numere de Edirne sau Istanbul. Cumpără ca nebunii, fără să ştie ce cumpără sau cumpără mai multe lucruri de acelaşi fel în ideea de a le revine sau să gândesc că nu le vor mai găsi în altă parte", spune Bulent Reisoglu.

Şi cumpărătorii din Grecia au început să treacă graniţa şi să îşi schimbe euro pe lire turceşti. Unul din aceşti cumpărători, Esra Molla, a spus că este fericită să poată cumpăra cadouri pentru ea şi familia sa în Turcia.

Moneda turcească şi-a revenit pe parcusul săptămânii trecute, după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat noi instrumente pentru a proteja depozitele în lire împotriva fluctuaţiilor cursului de schimb, astfel că la finele săptămânii trecute dolarul american se tranzacţiona pentru 10,83 lire.

Erdogan cere firmelor să reducă prețurile

În pofida acestei aprecieri, moneda turcească este în continuare cu 40% sub nivelul la care era la începutul anului, principalul motiv fiind insistenţa lui Erdogan pentru reducerea dobânzilor.

În timp ce teoriile economice clasice susţin că inflaţia ridicată poate fi coborâtă prin majorarea dobânzilor, Erdogan susţine tocmai contrariul. Conform noului său program economic, Erdogan vrea credite ieftine, exporturi mari şi creştere economică ridicată.

În timp ce pentru consumatorii turci scăderea puterii lor de cumpărare este evidentă, Erdogan a cerut firmelor turceşti să reducă preţurile pe măsură ce lira se stabilizează.

Pentru moment însă nu există semne că grupurile de cumpărători bulgari vor fi înlocuiţi prea curând de turci în bazarurile din Edirne.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lira turcească, în cădere liberă. De la începutul anului, moneda națională a pierdut jumătate din valoare
Lira turcească, în cădere liberă. De la începutul anului, moneda națională a pierdut jumătate din valoare

Lira turcească s-a prăbușit cu încă 7%, în doar câteva minute, atingând un nou nivel minim record, de 15 lire pentru un dolar.

Dezastru în Turcia. Lira continuă căderea liberă, iar specialiștii independenți susțin că inflația a ajuns la 50%
Dezastru în Turcia. Lira continuă căderea liberă, iar specialiștii independenți susțin că inflația a ajuns la 50%

Lira turcească continuă să se deprecieze abrupt și a ajuns la cele mai scăzute valori în raport cu dolarul și euro. Inflația a atins 20%, potrivit datelor oficiale.

Erdogan susține că ”baronii banilor” au atacat economia Turciei și au prăbușit lira
Erdogan susține că ”baronii banilor” au atacat economia Turciei și au prăbușit lira

Președintele Recep Tayyip Erdogan a dat vina pe ”baronii banilor” pentru scăderea bruscă a lirei turcești, susținând că aceștia atacă economia Turciei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.