Depoziția lui Donald Trump în care refuză să răspundă la întrebări. A invocat Al Cincilea Amendament de 400 de ori

Donald Trump
Profimedia

Depoziția filmată a fostului președinte Donald Trump a fost făcută publică.

„Oricine în poziţia mea care nu ar invoca al Cincilea Amendament ar fi un prost - un prost absolut", a spus Trump la începutul depoziţiei din august 2022.

Fostul preşedinte a invocat al Cincilea Amendament de peste 400 de ori în timpul depoziţiei, susțin surse consultate de jurnaliștii americani, relatează news.ro.

Trump a depus mărturie în cadrul anchetei civile a procurorului general al New York-ului, Letitia James, privind practicile de afaceri ale organizaţiei Trump, care a culminat cu un proces intentat de James în septembrie împotriva lui Trump, a unora dintre copiii săi şi a unor directori din firmele sale.

După o discuție în contradictoriu între Trump şi anchetatori cu privire la termenii depoziţiei, fostul președinte american a citit o declaraţie lungă în care a numit ancheta lui James „cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria ţării noastre".

Citește și
Donald Trump
O femeie din Canada își recunoaște vinovăția la trei ani după ce i-a trimis lui Donald Trump un pachet care conținea otravă
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

El a adăugat că îşi va afirma dreptul constituţional de a nu răspunde la întrebări în cadrul depoziţiei.

Acuzațiile formulate împotriva lui Trump

Declaraţia sa de deschidere incoerentă, care a durat aproape şapte minute, a trecut în revistă acuzaţiile că James îl investighează din motive politice şi a inclus lovituri la adresa lui Michael Cohen, fostul avocat al lui Trump a cărui mărturie în Congres despre practicile sale de afaceri a declanşat ancheta procurorului general. De asemenea, el a făcut referire la percheziţia FBI la casa sa din Mar-a-Lago, care a avut loc cu două zile înainte de depoziţia din 10 august.

Trump a afirmat că nu a avut „altă opţiune" decât să invoce al Cincilea Amendament.

„Nu putem permite unui procuror renegat şi scăpat de sub control să folosească această anchetă ca mijloc de a-şi avansa cariera politică", a declarat Trump.

Depoziţia s-a desfăşurat pe parcursul a mai multor ore, la 10 august. Videoclipul publicat marţi se întinde pe o durată de aproximativ 37 de minute şi acoperă porţiunile din transcrierea depoziţiei care au fost publicate anterior.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Donald Trump, despre războiul din Ucraina: ”Mai întâi vin tancurile, apoi vin bombele nucleare”
Donald Trump, despre războiul din Ucraina: ”Mai întâi vin tancurile, apoi vin bombele nucleare”

Fostul președinte Donald Trump, a cărui primă punere sub acuzare a fost legată de afacerile sale cu Ucraina, pare acum că a început să critice SUA și Germania pentru deciziile lor de a furniza tancuri de luptă Kievului.

 

O femeie din Canada își recunoaște vinovăția la trei ani după ce i-a trimis lui Donald Trump un pachet care conținea otravă
O femeie din Canada își recunoaște vinovăția la trei ani după ce i-a trimis lui Donald Trump un pachet care conținea otravă

O femeie canadiană a pledat vinovată după ce i-a trimis fostului președinte Donald Trump un pachet care conținea o otravă mortală: ricina.

 

Fostul şef al diplomaţiei americane: SUA au evitat un război nuclear între India şi Pakistan
Fostul şef al diplomaţiei americane: SUA au evitat un război nuclear între India şi Pakistan

Fostul şef al diplomaţiei americane sub Donald Trump, Mike Pompeo, afirmă într-o carte publicată marţi că India şi Pakistanul au fost în pragul unei confruntări nucleare în 2019 şi că Statele Unite au evitat atunci escaladarea, notează AFP.

Organizația Trump, amendată cu 1,6 milioane de dolari pentru evaziune fiscală
Organizația Trump, amendată cu 1,6 milioane de dolari pentru evaziune fiscală

Compania familială a fostului preşedinte american Donald Trump, Trump Organization, a fost condamnată, vineri, la o amendă maximă de 1,6 milioane de dolari pentru fraude financiare şi fiscale, a anunţat procurorul din Manhattan într-un comunicat.

Fost consilier pentru securitate la Casa Albă: Xi Jinping ”pregătește poporul chinez pentru război”
Fost consilier pentru securitate la Casa Albă: Xi Jinping ”pregătește poporul chinez pentru război”

Herbert Raymond McMaster, un fost consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, este de părere că președintele chinez Xi Jinping ”pregătește poporul chinez pentru război”.

 

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.