Delir în Rusia. Medvedev a amenințat cu un atac cu rachete asupra clădirii Curții Penale Internaționale

Dmitri Medvedev, Vladimir Putin
Getty

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a amenințat cu rachete Curtea Penală Internațională (CPI), care a emis un mandat de arestare pe numele președintelui Vladimir Putin.

Medvedev a spus că nu este exclus ”să ne imaginăm o lovitură precisă a unei rachete hipersonice Onyx de pe o navă rusă de la tribunalul de la Haga”, scrie publicația Kommersant.ru.

„Să luăm această instanță, inutilă, creată pe baza Statutului de la Roma, la care cele mai mari state nu s-au alăturat. Pe cine a tras la răspundere? Trei duzini de persoane necunoscute. Președintele Sudanului a scuipat pe aceste acuzații și, în ciuda loviturii de stat din țara sa, nu este disponibil pentru „dreptate”. Restul nu merită deloc menționați. Cu alte cuvinte, eficacitatea activităților lor este zero”, a scris Dmitri Medvedev pe Telegram.

El susține că „consecințele pentru dreptul internațional vor fi monstruoase” și „se apropie declinul sumbru al întregului sistem de relații internaționale”, întrucât „încrederea a fost epuizată”. În același timp, este convins că „judecătorii CPI s-au entuziasmat degeaba”.

Pe 17 martie, CPI a emis un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin și a avocatului pentru drepturile copilului Maria Lvova-Belova. Instanța a decis că aceștia ar fi „prespușii responsabili pentru crime de război legate de deportarea ilegală a populației (copiilor)” din Ucraina.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Kremlinul a numit decizia instanței nulă din punct de vedere juridic. Purtătorul de cuvânt al administrației, Dmitri Peskov, consideră că este scandalos și inacceptabil să ridice problema arestării lui Putin.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.