Decizia luată de Papa Francisc în cazul unui cardinal acuzat de pedofilie

Papa Francisc, întrerupt de un pescăruş în timpul rugăciunii
ANDREAS SOLARO/AFP/Getty Images

Papa Francisc a acceptat demisia cardinalului chilian Riccardo Ezzati, în urma scandalului de abuzuri sexuale care a zguduit Biserica catolică din Chile.

Decizia intervine într-un moment în care, potrivit mass-media locale, o curte de apel din Chile a confirmat vineri acuzaţiile împotriva cardinalului Ezzati de tăinuire a abuzurilor sexuale comise de trei preoţi din arhidioceza sa. În locul cardinalului Ezzati, papa a numit un administrator apostolic, potrivit Agerpres.

Convocat de procurorul chilian în octombrie anul trecut, cardinalul Ezzati, cel mai înalt responsabil al Bisericii catolice chiliene, a preferat să păstreze tăcerea deşi a promis în faţa presei că va colabora cu justiţia.

Decizia intervine şi după ce luni papa Francisc, în numele prezumţiei de nevinovăţie, a refuzat demisia cardinalului francez Philippe Barbarin, condamnat în primă instanţă la şase luni de închisoare cu suspendare tot pentru tăinuirea de abuzuri sexuale comise de un preot.

Chile este una dintre ţările cele mai grav afectate de scandalul abuzurilor sexuale comise de membri ai clerului şi de gestionarea acestor abuzuri de către autorităţile ecleziastice.

Citește și
Papa Pius XII
Secretele celui supranumit "Papa lui Hitler", dezvăluite în premieră. Anunțul Vaticanului
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Papa Francisc a efectuat o vizită foarte controversată în ianuarie 2018, care a a avut ca rezultat în aprilie acelaşi an o scrisoare a episcopilor chilieni "de mea culpa". în care recunoşteau "erori de apreciere" privind scandalul abuzurilor sexuale care a afectat Biserica Catolică chiliană.

După audierea mai multor victime, papa i-a convocat pe toţi episcopii chilieni la Vatican, în mai 2018, pentru o reuniune de trei zile la capătul căreia toţi episcopii şi-au depus în bloc demisia. De atunci, papa a acceptat şapte dintre aceste demisii.

La jumătatea lunii ianuarie, papa a primit cinci prelaţi chilieni la Vatican, printre care şi monseniorul Ezzati, cu care a avut "un dialog fratern", potrivit Conferinţei episcopale chiliene.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
30.000 de pelerini şi-au anunţat prezenţa la slujba ţinută de Papa Francisc în Iaşi
30.000 de pelerini şi-au anunţat prezenţa la slujba ţinută de Papa Francisc în Iaşi

Organizatorii se aşteaptă însă că numărul lor să depăşească o sută de mii şi cauta soluţii pentru că oraşul să nu se blocheze.

Secretele celui supranumit
Secretele celui supranumit "Papa lui Hitler", dezvăluite în premieră. Anunțul Vaticanului

Papa Francisc a anunțat că Biserica Catolică va deschide arhivele în privința lui Pius al XII-lea, care a fost papă în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Unde se fac înscrierile online pentru slujba pe care o va ține Papa Francisc în România
Unde se fac înscrierile online pentru slujba pe care o va ține Papa Francisc în România

Credincioşii care vor să-l vadă de aproape pe Papa Francisc, la Șumuleu Ciuc, trebuie să se înscrie online, pe nişte liste.

Atac furibund al Papei Francisc:
Atac furibund al Papei Francisc: "Sunteți niște instrumente ale Satanei"

Papa Francisc compară abuzurile sexuale asupra minorilor cu ”sacrificarea” unor copii în ”ritualuri păgâne” și spune că cei care se fac vinovați de astfel de fapte sunt ”instrumente ale Satanei”.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă