De ce o invazie terestră israeliană în Fâșia Gaza ar fi extrem de complicată. Avertismentul specialiștilor

×
Codul embed a fost copiat

Au fost deja zile grele de bombardamente susținute în Fâșia Gaza, însă israelienii spun că este abia începutul. Răspunsul la atacurile teroriste de sâmbătă va fi total, iar asta include și perspectiva înfricoșătoare a unei invazii terestre.

Experții militari cred că luptele om la om, în centrul unor orașe supra-aglomerate, cu tuneluri subterane necunoscute și în prezența ostaticilor au toate șansele să se transforme într-un măcel.

Peticul de pământ izolat încă din 2005 printr-un gard de securitate ar urma să fie măturat de puternica armată israeliană dornică acum de răbunare pentru una dintre cele mai dureroase lovituri primite în întreaga istorie. Dar o eventuală invazie terestră va fi extrem de complicată, spun toți specialiștii.

În primul rând, pentru că în Fâșia Gaza sunt în jur de 2,3 milioane de locuitori. Așadar, mulți oameni pe o suprafață mică. Ca să vă faceți o idee, în cel mai mare oraș Gaza City sunt 750.000. Este una dintre cele mai aglomerate zone din lume cu o densitate de peste 42.000 de persoane/km pătrat.

În aceste condiții, ofensiva israeliană terestră va însemna de fapt lupte de gherilă urbană cu vizibilitate redusă și capcane multiple care vor face extrem de dificilă deosebirea între civili și teroriști. Mai ales că așa arată acum principalele orașe din Fâșie după ce au fost bombardate de israelieni în ultimele zile. Dărâmăturile devin acum o acoperire pentru islamiști, iar amenințarea poate veni de oriunde.

Citește și
vladimir putin
Vladimir Putin: „Conflictul Israel-Hamas arată „eşecul” Washingtonului în Orientul Mijlociu”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iar coșmarul militarilor israelieni va fi completat de rețeaua extinsă de tuneluri subterane construite fără întrerupere de teroriștii Hamas încă din 2005. Multe subtraversau liniile de frontieră și permiteau astfel atacuri izolate sau contrabanda cu arme. În ultimii ani, islamiștii au săpat masiv sub propriul teritoriu ceea ce i-a făcut pe israelieni să denumească această rețea ”metroul din Gaza”.

Combatanţi, instalaţi până la o adâncime de 30-40 metri, circulă pe acolo fără a putea fi loviţi. Baterii de lansatoare de rachete ascunse la câţiva metri adâncime pot fi scoase printr-un sistem de trape pentru a trage şi a dispărea din nou. Deși israelienii le-au bombardat masiv în trecut, mai multe galerii le sunt totuși în mare parte necunoscute și le-ar putea crea mari probleme.

Evident că planurile ofensivei terestre sunt secrete, dar oricum s-ar desfășura o astfel de invazie pierderile vor fi imense de ambele părți. La ultima asemenea operațiune, în 2014, peste 2.300 de palestinieni au fost uciși și nu toți erau teroriști. Acum, situația este și mai complicată pentru că în joc sunt și viețile a peste 100 de ostatici pe care teoretic forțele israeliene ar trebui să-i salveze. În plus, nu se știe încă ce reacții va stârni o astfel de ofensivă.

Periculos, dar și dificil de gestionat în condițiile în care specialiștii cred că pentru o victorie a ofensivei terestre în Gaza, Israelul ar avea nevoie de cel puțin 3-4 sute de mii de militari. Cât are acum armata israeliană cu rezerviștii care s-au înrolat deja. Asta pentru a stârpi gruparea de 30-40 de mii de teroriști Hamas, care au fost ignorați și subestimați în ultimii ANI. Timp în care, cei despre care se credea că sunt rudimentari și nepregătiți, s-au înarmat până în dinți și s-au antrenat inclusiv pentru desanturi spectaculoase cu parapante sau bărci. Au exersat intens atacuri asupra unor așezări israeliene pe care le-au recreat în poligoanele de antrenament și au planificat cea mai groaznică lovitură primită de Israel în ultimii 50 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
„Pur și simplu i-au măcelărit”. Mărturii tulburătoare ale unor supraviețuitori din masacrul din Israel
„Pur și simplu i-au măcelărit”. Mărturii tulburătoare ale unor supraviețuitori din masacrul din Israel

Zeci de tancuri și mii de soldați israelieni sunt la frontiera cu Fâșia Gaza, gata să înceapă o incursiune terestră. În timp ce responsabilii cântăresc riscurile și beneficiile, aviația bombardează sistematic ținte din Gaza.

Vladimir Putin: „Conflictul Israel-Hamas arată „eşecul” Washingtonului în Orientul Mijlociu”
Vladimir Putin: „Conflictul Israel-Hamas arată „eşecul” Washingtonului în Orientul Mijlociu”

Conflictul dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas demonstrează "eşecul" politicii Statelor Unite în Orientul Mijlociu, a estimat marţi preşedintele rus Vladimir Putin.

 

Liderii coaliţiei din Israel l-au autorizat pe Netanyahu să formeze un guvern de urgenţă cu opoziţia
Liderii coaliţiei din Israel l-au autorizat pe Netanyahu să formeze un guvern de urgenţă cu opoziţia

Liderii partidelor din coaliţia de guvernare din Israel au convenit să formeze un guvern de urgenţă cu opoziţia, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al partidului Likud al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, informează dpa.

O tânără luată ostatică la un festival din Israel nu a spus familiei unde merge ca să nu-și facă griji pentru ea
O tânără luată ostatică la un festival din Israel nu a spus familiei unde merge ca să nu-și facă griji pentru ea

O tânără în vârstă de 25 de ani, care a fost luată ostatică la un festival de muzică israelian, nu a dezvăluit familiei unde pleacă pentru ca aceștia să nu-și facă griji pentru ea, a declarat mama ei pentru Insider.

Ambasadorul României în Israel: Situația românilor e sub control. Sunt sute de solicitări de repatriere pe zi
Ambasadorul României în Israel: Situația românilor e sub control. Sunt sute de solicitări de repatriere pe zi

Situaţia românilor aflaţi în Israel este sub control şi este foarte diversă, cu sute de solicitări de repatriere, a declarat marţi ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, pentru Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.