Cutremur puternic în Croația, cu magnitudinea 6,4. Cinci persoane au murit, printre care și o fetiță de 12 ani

×
Codul embed a fost copiat

Mai multe persoane au fost rănite în cutremurul cu magnitudinea 6,4 produs marţi la prânz în centrul Croaţiei, care a provocat ample distrugeri în oraşul istoric Petrinja, epicentrul seismului, conform Reuters.

Centrul german de Ştiinţe ale Pământului GFZ a anunţat că seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

Cutremurul s-a simțit la Zagreb, de asemenea în țările vecine, Bosnia și Serbia, dar și mai departe, în Italia. Echipe de la Crucea Roșie, pompieri și militari au ajuns în zonă pentru operațiunile de căutare și salvare, dar și pentru ajutorarea sinistraților. Sute de oameni au nevoie acum de adăpost.

Darinko Dumbovic, primarul oraşului Petrijna, cu aproape 25.000 de locuitori, a declarat pentru publicaţia locală 24sata că un copil şi-a pierdut viaţa şi că jumătate din oraş este distrus.

Cinci persoane au murit în urma cutremurului

 

Cel puţin cinci oameni şi-au pierdut viaţa sub dărâmături
Cel puţin cinci oameni au murit în puternicul seism produs marţi la prânz în Croaţia, informează dpa.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

O fată a fost omorâtă de o cădere de moloz la Petrinja, orăşel aflat la circa 60 kilometri de Zagreb şi în epicentrul seismului cu magnitudinea 6,2, conform serviciilor de seismologie croate sau 6,4 conform celor americane.

Alţi patru oameni - un tânăr, un vârstnic şi un tată împreună cu fiul său - şi-au pierdut viaţa în zona localităţii Glina, a confirmat pentru presă viceprimarul Branka Baksic Mitic.

O replică aproape la fel de puternică a zdruncinat regiunea la începutul după-amiezii, într-o serie de circa 20 de replici mai mici.

O fetiţă de 12 ani şi-a pierdut viaţa în seismul care a lovit marţi centrul Croaţiei, a anunţat premierul croat Andrej Plenkovic, care s-a dus să viziteze locul catastrofei.

"Am fost informaţi că o fetiţă a murit (...). Nu avem informaţii privind alte victime", a declarat Plenkovic presei locale.

Potrivit postului N1, grădiniţa din oraş a fost distrusă, dar din fericire nu se aflau copii înăuntru.

Imagini de la faţa locului arată case în ruină şi oameni ajutaţi să iasă de sub dărâmături.

Şeful serviciilor de urgenţă din Sisak, în apropiere de Petrinja, a relatat că numeroase persoane din ambele localităţi au suferit fracturi şi alte leziuni şi o parte au necesitate intervenţii chirurgicale.

 

Statul român, pregătit să acorde sprijin autorităților din Croația

 

În data de 29 decembrie 2020, în urma luării la cunoștință a nefericitului eveniment produs în Croația, țara afectată astăzi de un cutremur cu magnitudinea de 6,4, autoritățile române și-au arătat disponibilitatea de a interveni și a acorda sprijin autorităților croate, a anunțat DSU.

Precizăm faptul că ajutorul oferit statului afectat de acest nefericit eveniment se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul croat prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Dat fiind faptul că situația se află sub permanentă monitorizare a autorităților române, cu informarea prealabilă a premierului României, domnul Florin Cîțu și a ministrului afacerilor interne, domnul Lucian Bode, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a solicitat deja Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ca echipele de Căutare-Salvare RO-USAR să fie pregătite pentru a interveni și totodată, să sprijine autoritățile croate în funcție de nevoile solicitate de aceștia, în baza solicitării de asistență internațională.

Anunțul președintelul Klaus Iohannis

 

"România e solidară cu Croația în urma cutremurului care a lovit grav țara. Gândurile noastre se îndreaptă către poporul croat şi le dorim celor afectaţi să îşi revină cât mai curând. I-am transmis lui Andrej Plenkovic disponibilitatea noastră de a ajuta, în caz de nevoie", a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

Vedeți mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai jos!

Postul de televiziune N1 a anunţat că epicentrul s-a aflat în oraşul Petrinja, aflat la 50 de kilometri distanţă de capitala Zagreb şi a prezentat imagini cu echipe de intervenţie care salvau un bărbat şi un copil de sub dărâmături.

Alte imagini arătau case cu acoperişurile dărâmate, iar reporterul comenta că nu se ştie dacă există victime sub dărâmături.

Seismul a fost resimţit şi în capitala Zagreb, unde oamenii au ieşit pe străzi.

Luni seară un alt seism, cu magnitudinea de 5,2 a lovit centrul Croaţiei, de asemenea în apropierea oraşului Petrinja. În luna martie, un cutremur cu magnitudinea de 5,3 s-a produs la Zagreb şi s-a soldat cu un mort şi 27 de răniţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți
Incendiu de proporții în Kuwait. 35 de muncitori străini au murit și alți 43 au fost grav răniți

Peste 35 de persoane au murit după ce o clădire din Kuwait, unde sunt cazați muncitori străini, a fost cuprinsă de un incendiu de proporții.

 

E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”
E gata! Țara din care Rusia și-a retras toate trupele. ”Procesul s-a încheiat la 12 iunie”

Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat, miercuri, retragerea din Azerbaidjan, a anunţat ministerul azer al Apărării.

Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”
Emmanuel Macron: „Nu vreau să dau cheile puterii extremei drepte în 2027”

Emmanuel Macron încearcă să-și strângp aliați în lupta împotriva extremei drepte, în puținul timp pe care ăl mai are până alegerile pe care le-a determinat prin dizolvarea parlamentului. El a lansat un apel la „adunare” în „bătălia valorilor”.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.