Cuplurile din Singapore vor primi aproape 2.000 de dolari pentru fiecare copil născut în următorii doi ani. Care este motivul

bebelus
Getty

Singapore le va acorda cuplurilor câte un bonus de 3.000 de dolari singaporezi (circa 2.200 de dolari americani) pentru fiecare copil născut în următorii doi ani, a anunţat vineri guvernul de la Bangkok, informează dpa.

Plata unică le va permite cuplurilor să acopere cheltuielile pentru creşterea copilului în timpul pandemiei de coronavirus, a precizat biroul de presă al premierului singaporez, transmite Agerpres.

Bonusul va suplimenta stimulentele deja existente, în valoare de până la 10.000 de dolari pe copil.

Potrivit unui recent sondaj citat de biroul de presă al premierului, circa 30% dintre singaporezi consideră că cel mai probabil vor fi nevoiţi să-şi amâne planurile de nuntă sau de a avea un copil, ca rezultat al pandemiei şi al efectelor acesteia asupra economiei.

"Guvernul nu va precupeţi niciun efort pentru a ajuta cuplurile să-şi îndeplinească aspiraţiile de căsătorie sau de a deveni părinţi", a declarat Indranee Rajah, ministru care conduce în cadrul guvernului secţia pentru populaţie şi managementul talentelor.

Citește și
politist
Gest eroic al unui polițist din Michigan. Momentul în care a reușit să evite o tragedie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Una dintre cele mai bogate economii pe cap de locuitor, din 2001 Singapore a început să le ofere cuplurilor ajutoare financiare pentru a avea mai mulţi copii, după ce rata de fertilitate din ţară, altădată ridicată, a început să scadă.

În timpul anilor 1970, premierul de atunci a îndemnat familiile "să se oprească la doi" copii, recomandare ce pare să fi dus la una dintre cele mai scăzute rate de fertilitate din lume, în urma Chinei, Japoniei şi Uniunii Europene.

În medie, cuplurile singaporeze au 1,14 copii, potrivit datelor din 2019, sub nivelul de 2,1 copii cerut populaţiei pentru ca o generaţie să poată fi susţinută de alta fără imigraţie.

Populaţia din Singapore a scăzut cu 0,3% în timpul a 12 luni până în iulie 2020, potrivit unor date oficiale publicate luna trecută.

Populaţia de 5,69 de milioane a ţării constă din 3,5 milioane de "cetăţeni singaporezi", în timp ce restul sunt "rezidenţi permanenţi" şi muncitori imigranţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un copil a primit o șansă la viață de la cel mai tânăr donator din România. ”Eram conștientă că cineva trebuie să moară”
Un copil a primit o șansă la viață de la cel mai tânăr donator din România. ”Eram conștientă că cineva trebuie să moară”

Un adolescent de 14 ani care era grav bolnav a primit o șansă la viață de la părinții unui bebeluș de 10 luni, aflat în moarte cerebrală, care au acceptat să doneze rinichii copilului lor.

Gest eroic al unui polițist din Michigan. Momentul în care a reușit să evite o tragedie
Gest eroic al unui polițist din Michigan. Momentul în care a reușit să evite o tragedie

Un bebeluş de numai trei săptămâni a fost salvat la limită de un poliţist din Michigan. Copilul s-a înecat în timp ce mama îi dădea să bea lapte din biberon.

Medicii se confruntă cu un caz neobișnuit. Un bebeluș s-a născut cu 2 capete
Medicii se confruntă cu un caz neobișnuit. Un bebeluș s-a născut cu 2 capete

Medicii din Uzbekistan se confruntă cu un caz rar întâlnit, un bebeluș cu două capete.

O fetiță s-a născut fără mâini și fără picioare. Medicii au rămas uimiți
O fetiță s-a născut fără mâini și fără picioare. Medicii au rămas uimiți

O fetiță din India care s-a născut fără toate cele patru membre din cauza unei tulburări genetice rare i-a lăsat fără cuvinte pe medici și pe membrii familiei, scrie DailyMail

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.