Cum îi va pedepsi preşedintele Venezuelei pe deputaţii care i se opun

Nicolas Maduro inconjurat de militari
Agerpres

Adunarea Constituantă din Venezuela, controlată de Maduro, vrea să ridice imunitatea deputaţilor opoziţiei.

 

Adunarea Constituantă din Venezuela, în întregime favorabilă preşedintelui Nicolas Maduro, se pregăteşte să ridice imunitatea deputaţilor parlamentului, singura instituţie controlată de opoziţie, care au susţinut revolta militară eşuată de marţi, a anunţat duminică numărul doi al puterii chaviste, relatează AFP.

"Procuratura a început ancheta şi toate cererile de ridicare a imunităţii parlamentare ajung la Adunarea Constituantă aşa cum trebuie (...) Este clar că vom vota cu mâna ridicată pentru ridicarea imunităţii parlamentare a tuturor celor care au participat activ la această acţiune", a declarat preşedintele Constituantei, Diosdado Cabello.

Această adunare a fost înfiinţată în 2017 de către putere, este dotată cu prerogative extinse şi înlocuieşte parlamentul.

Citește și
Nicolas Maduro inconjurat de militari
Cel puţin 2 morţi în ciocnirile din Venezuela. Maduro a anunţat că a învins „complotul”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Justiţia va acţiona, să nu aveţi nicio îndoială în legătură cu asta", a mai explicat Diosdado Cabello, cel mai apropiat colaborator la preşedintelui Nicolas Maduro, în cursul unei reuniuni a militanţilor PSUV, partidul prezidenţial, la Caracas.

Parlamentul este prezidat de opozantul Juan Guaido, la originea apelului la revoltă militară, şi controlat de opoziţie după legislativele din decembrie 2015. La câteva săptămâni după aceste alegeri, Curtea Supremă, considerată de opoziţie ca fiind supusă puterii, l-a declarat "insubordonat" şi a decretat "nule" deciziile acestuia.

Adunarea Constituantă i-a ridicat deja imunitatea parlamentară lui Juan Guaido, recunoscut preşedinte interimar de peste 50 de ţări, printre care Statele Unite.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Maduro a cerut armatei să fie
Maduro a cerut armatei să fie "gata" în caz de atac american

Nicolas Maduro a făcut apel sâmbătă la forţele armate să fie "gata" în cazul în care SUA vor decide să lanseze o ofensivă militară pe teritoriul Venezuelei, în contextul în care opozantul Juan Guaido încearcă să atragă armata de partea sa.

Cel puţin 2 morţi în ciocnirile din Venezuela. Maduro a anunţat că a învins „complotul”
Cel puţin 2 morţi în ciocnirile din Venezuela. Maduro a anunţat că a învins „complotul”

Situaţia din Venezuela se agravează de la o zi la alta, în condiţiile în care Juan Guaido încearcă să atragă armata de partea sa. 

Maduro a promis că îi va pedepsi pe
Maduro a promis că îi va pedepsi pe "trădătorii" regimului său. Prima sa țintă

În Venezuela, Juan Guaido, liderul opoziției auto-intitulat şi președinte interimar a chemat la grevă generală și continuarea demonstrațiilor. Doar că și președintele ales Nicolas Maduro și-a chemat simpatizanții în stradă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.