Cum au glumit Putin și Lukașenko pe seama sancțiunilor Occidentale. „S-au ales cu inflaţie şi spun că Putin este vinovat”

Putin și Lukașenko
Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus în glumă luni că va avea o discuţie serioasă cu Occidentul cu privire la afirmaţiile acestuia că el ar fi de vină pentru întreg haosul economic provocat de conflictul din Ucraina, relatează Reuters.

Invazia rusă în Ucraina a dus la uciderea a mii de persoane şi la strămutarea altor 14.000, în timp ce tentativele Occidentului de a izola Rusia, ca măsură punitivă, şi blocarea de către Moscova a transporturilor de cereale în porturile Ucrainei de la Marea Neagră au provocat o creştere a preţului la petrol, gaze naturale, cereale, ulei de gătit şi îngrăşăminte.

În cadrul unei întrevederi la reşedinţa sa din Soci, staţiune balneară de la Marea Neagră, Putin i-a spus omologului său belarus Aleksandr Lukaşenko că economia Rusiei merge bine, în pofida sancţiunilor. Imagini de la această întâlnire au fost difuzate de media de stat ruse.

Lukaşenko a declarat că sancţiunile au impulsionat cele două ţări să se concentreze pe autodezvoltare şi că elitele din Occident s-au înşelat cu privire la cauzele problemelor lor economice.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

"Cât priveşte economia, mulţumim Occidentului pentru că ne-au dat un astfel de impuls spre propria noastră dezvoltare", i-a mărturisit Lukaşenko lui Putin, care a zâmbit şi a dat aprobator din cap.

"Ceea ce se întâmplă acolo (în Occident) este că ei au subestimat într-adevăr lucrurile citind propriile media. S-au ales cu inflaţie şi spun - e adevărat - că 'Putin este vinovat'. 'Putin este vinovat pentru toate' ", a afirmat Lukaşenko.

De cealaltă parte a unei măsuţe, Putin şi-a muşcat buzele şi a dat din cap.

"Vom avea o discuţie serioasă cu ei", a spus în replică Putin, schiţând un zâmbet forţat.

Lukaşenko, al cărui regim este în prezent principalul aliat al Moscovei, a râs înfundat, exclamând: "Da!".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit
Medicii i-au spus că este constipată și au trimis-o acasă. După câteva ore a murit

Părinții unei eleve care a murit la câteva ore după ce medicii au diagnosticat-o cu constipație și au trimis-o acasă de la Urgențe vor să afle adevărul.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă

Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie
Exercițiu de amploare al Rusiei în Oceanul Atlantic. Au fost lansate rachete de înaltă precizie

O fregată şi un submarin cu propulsie nucleară ale marinei militare ruse au efectuat exerciţii în Oceanul Atlantic în drumul lor către Cuba, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.