Cum au fost salvate cele 16 statui care împodobeau turla catedralei de la Notre Dame. VIDEO din interior

Catedrala Notre Dame

Cele 16 statui care împodobeau fleşa (turla) catedralei de la Notre Dame au fost salvate de flăcări. Săptămâna trecută au fost trimise în sud-vestul Franţei pentru a fi renovate, nu însă şi cocoşul care s-a topit sub dogoarea focului.

"Din păcate, cocoşul s-a topit", a deplâns marţi Patrick Palem, de la atelierele Socra situate în Marsac-sur-l'Isle în apropiere de Périgueux, însărcinată cu restaurarea statuilor din cupru, datând din secolul al XIX-lea, reprezentându-i pe cei 12 apostoli şi cei patru evanghelişti.

Cocoşul urma să fie coborât în iunie pentru a fi restaurat de asemenea la atelierele Socra, firma de conservare şi restaurare a operelor de artă şi monumente istorice. 

Cocoşul adăpostea, potrivit site-ului catedralei, relicvele sfintei Genevičve şi ale lui Saint Denis precum şi un fragment din coroana de spini a lui Iisus, menite să-i protejeze pe parizieni.

Citește și
Notre-Dame
Istoria de aproape un mileniu a Catedralei Notre-Dame. Momentul în care a devenit un simbol mondial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Restaurarea celor 16 statui "este deocamdată oprită şi amânată, nu mai reprezintă o prioritate", a declarat AFP, Patrick Palem, specialist de 40 de ani în restaurarea patrimoniului şi fost PDG al atelierelor Socra, vândute în octombrie.

Restaurarea statuilor era estimată de Socra "la aproximativ 400.000 de euro", a precizat el.

"Prioritatea este un şantier la scară mare, reconstrucţia şi renovarea catedralei Notre-Dame, care ar putea dura între 15 şi 20 de ani, probabil la costul de mai multe sute de milioane de dolari", a estimat specialistul.

O operaţiune spectaculoasă a avut loc săptămâna trecută când cele 16 statui din cupru au fost demontate de pe fleşa catedralei Notre-Dame din Paris pentru a fi restaurate.

Statuile înalte de trei metri şi cântărind aproximativ 250 de kilograme au fost transportate la Perigueux pentru a fi mai întâi examinate şi apoi restaurate şi urmau să fie reinstalate la locurile în anul 2022.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Miliardarul care deține Gucci și Yves Saint Laurent donează 100 mil. € pentru Notre Dame
Miliardarul care deține Gucci și Yves Saint Laurent donează 100 mil. € pentru Notre Dame

Miliardarul francez Francois-Henri Pinault, care deține, printre altele, brandurile de lux Gucci and Yves Saint Laurent, s-a oferit să doneze 100 mil. euro pentru recosntrucția catedralei Notre Dame, scrie presa franceză.

Istoria de aproape un mileniu a Catedralei Notre-Dame. Momentul în care a devenit un simbol mondial
Istoria de aproape un mileniu a Catedralei Notre-Dame. Momentul în care a devenit un simbol mondial

Martor al unor mari momente istorice, Catedrala Notre-Dame este unul dintre cele mai căutate obiective turistice ale Parisului şi un simbol al creştinătăţii la nivel mondial.

Macron, despre Notre-Dame: ”Aceasta este istoria noastră. Și a ars”. Reacțiile marilor lideri
Macron, despre Notre-Dame: ”Aceasta este istoria noastră. Și a ars”. Reacțiile marilor lideri

"Am asistat la distrugerea în direct a patrimoniului mondial", spunea, aproape cu lacrimi în ochi, un istoric pentru o televiziune franceză.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.