Corupție în Ucraina. Ministrul Agriculturii demisionează din cauza unei afaceri cu terenuri în valoare de 7 milioane de euro

Mîkola Solski
Getty

Ministrul ucrainean al Agriculturii, Mîkola Solski, suspectat de corupție, şi-a prezentat demisia, potrivit unei scrisori publicate joi de către preşedintele Parlamentului, relatează AFP, potrivit News.ro.

Parlamentul ”a primit o scrisoare de demisie a lui Mîkola Solski”, a anunţat pe Facebook preşedintele Legislativului ucrainean Ruslan Stefanciuk, care a publicat și textul scrisorii.

”Vă cer să-mi acceptaţi demisia din postul de ministru al Politicii Agrare şi Alimentaţiei”, se arată în document.

Aleşii urmează să se pronunţe prin vot asupra demisiei ministrului.

Mai multe cazuri de corupţie au apărut în Ucraina după lansarea invaziei ruse, în februarie 2022, în armată. Însă ele vizează oficiali care exercită funcţii mai puţin importante.

Citește și
armata, Rusia, tanc, soldati
Fost primar din Rusia condamnat pentru corupţie, înrolat în aramată. Va lupta pe front, în Ucraina
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mîkola Solski a confirmat că a scris această scrisoare şi consideră că este ”lucrul bun de făcut”, într-un mesaj difuzat de Ministerul Agriculturii.

El dă asigurări că este pregătit ”să continue să muncească”, în cazul în care Parlamentul îi refuză demisia.

Marţi, Agenţia naţională ucraineană de luptă împotriva corupţiei anunţa că Mîkola Solski este suspectat de faptul că şi-a însuşit terenuri publice în ”valoare de aproape 6,9 milioane de euro” şi că a ”încercat să-şi însuşească alte terenuri” care valorează aproape 4,5 milioane de euro.

El a acţionat în acest scop, îl acuză autorităţile, împreună cu oficiali de la Serviciul de stat însărcinat cu Cadastrul şi Carografierea.

Ei sunt suspectaţi de faptul că, în perioada 2017-2021, au intrat în posesia a aproape 2.500 de hectare în regiunea Sumî (nord-est), printr-un sistem care a a implicat o deturnare de documente oficiale.

Mîkola Solski a lucrat până în 2019 la un cabinet de avocatură, potrivit biografiei sale oficiale. El a fost ales în Parlament în acel an şi a fost numit ministru în martie 2022.

Acuzaţii au încercat de asemenea să-şi însuşească alte 3.282 de hectare de teren, însă procurorii şi agenţi însărcinaţi cu combaterea corupţiei i-au ”împiedicat”, anunţă Agenţia anticorupţie.

Ministerul Agriculturii a publicat un răspuns al lui Mîkola Solski la aceste acuzaţi, în care susţine că în perioada 2017-208 era avocat şi nu deţinea funcţii publice.

”Promit o transparenţă maximă în vederea stabilirii adevărului”, subliniază el, citat în acest comunicat.

Lupta împotriva unei corupţiei endemice în Ucraina este una dintre condiţiile majore impuse de către Cei 27 acestei foste republici sovietice în demersul său de aderare la Uniunea Europrană (UE).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul agriculturii din Ucraina, anchetat de agenția anticorupție pentru o afacere cu terenuri de 7,35 milioane dolari
Ministrul agriculturii din Ucraina, anchetat de agenția anticorupție pentru o afacere cu terenuri de 7,35 milioane dolari

Ministrul agriculturii din Ucraina este suspectat de corupție într-o afacere cu terenuri, transmite presa locală, Mikola Solski este verificat de agenţia ucraineană anticorupţie.

Fost primar din Rusia condamnat pentru corupţie, înrolat în aramată. Va lupta pe front, în Ucraina
Fost primar din Rusia condamnat pentru corupţie, înrolat în aramată. Va lupta pe front, în Ucraina

Fostul primar al oraşului rus Vladivostok s-a înrolat pentru a lupta în Ucraina şi a plecat pe front.

 

Un fost primar al oraşului Vladivostok a plecat pe frontul din Ucraina, după ce a fost condamnat la 12 ani de închisoare
Un fost primar al oraşului Vladivostok a plecat pe frontul din Ucraina, după ce a fost condamnat la 12 ani de închisoare

Un fost primar al oraşului Vladivostok, din Extremul Orient rus, a plecat să lupte în Ucraina după ce a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupţie, a anunțat, duminică, publicaţia Kommersant din Rusia.

Corupție în Ucraina. Un fost ministru adjunct al apărării și alți 2 foști oficiali, acuzați că au deturnat 25 milioane dolari
Corupție în Ucraina. Un fost ministru adjunct al apărării și alți 2 foști oficiali, acuzați că au deturnat 25 milioane dolari

Un fost ministru adjunct al apărării Ucrainei și alți doi foști oficiali din domeniul apărării sunt acuzați de deturnarea a aproape 25 de milioane de dolari, prin achiziționarea de veste antiglonț de calitate inferioară.

Corupție la nivel înalt în Ucraina: 1,5 milioane de euro deturnați de șeful securității cibernetice
Corupție la nivel înalt în Ucraina: 1,5 milioane de euro deturnați de șeful securității cibernetice

Autorităţile ucrainene anunţă luni destituirea unui oficial de stat de rang înalt însărcinat cu securitatea, Iuri Şcigol, suspectat de deturnarea a peste 1,5 milioane de euro prin cumpărarea unor programe informatice la suprapreţ, relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.