Coreea de Nord: Kim Jong Un a primit o scrisoare personală „excelentă” de la Trump

kim jong un
Agerpres

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a primit o scrisoare personală "excelentă" din partea preşedintelui american Donald Trump, a anunţat duminică dimineaţa agenţia nord-coreeană KCNA, în condiţiile în care negocierile între cele două ţări bat pasul pe loc.

"După ce a citit scrisoarea", Kim a declarat cu satisfacţie că textul acesteia este "excelent", relatează KCNA. "Subliniind aprecierea sa pentru gândirea politică şi curajul extraordinar al preşedintelui Trump, Kim Jong Un a declarat că va studia cu atenţie conţinutul interesant al scrisorii", adaugă agenţia nord-coreeană, conform AFP, scrie Agerpres.

KCNA nu a oferit alte detalii cu privire la conţinutul scrisorii. Casa Albă a refuzat să confirme trimiterea de către Donald Trump a unei scrisori omologului său nord-coreean, însă Preşedinţia sud-coreeană a declarat că este la curent cu existenţa acesteia. Seulul consideră aceasta "un lucru pozitiv, în măsura în care dialogul între Coreea de Nord şi SUA continuă să avanseze prin intermediul unor schimburi de scrisori la cel mai înalt nivel", a subliniat Preşedinţia Coreei de Sud.

La 11 iunie, Donald Trump a declarat că a primit o scrisoare "minunată şi foarte caldă" din partea lui Kim Jong Un, adăugând că el continuă să aibă încredere în liderul nord-coreean, în pofida lipsei unor progrese tangibile asupra procesului de denuclearizare.

Tensiunile dintre Coreea de Nord şi restul lumii s-a diminuat considerabil anul trecut. Ea a atins puncte culminante în timpul anilor precedenţi, în urma testelor nucleare şi tirurilor de rachete practicate de regimul de la Phenian.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Simbolul destinderii l-a constituit summitul istoric din 2018, de la Singapore, dintre Kim şi Trump. Însă un al doilea summit Trump-Kim, în februarie la Hanoi, nu a dus la niciun rezultat, americanii şi nord-coreenii rămânând blocaţi asupra problema denuclearizării coreene. Washingtonul cere ca aceasta să aibă loc înaintea ridicării sancţiunilor internaţionale, ceea ce Phenianul refuză.AGERPRES

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.