Cinci bărbați au introdus cocaină în țară în lăzi de banane. Cum au fost prinși

Banane cocaină - 3
AFP

Cinci bărbaţi au fost condamnaţi miercuri la închisoare în oraşul german Landshut pentru că au ajutat la introducerea de cocaină în ţară folosind lăzi de banane.

Drogurile, provenite din Ecuador, erau ascunse în lăzi de banane, potrivit anchetatorilor, relatează Agerpres.

Mai multe imagini, în galeria foto de mai jos.

Schema folosită de contrabandişti a fost descoperită atunci când cocaina a început să iasă la iveală în supermarketuri din Bavaria în septembrie 2017.

Cei cinci au primit condamnări între patru ani şi două luni de închisoare până la opt ani şi patru luni de închisoare. Hotărârea judecătorească poate fi atacată cu apel.

Citește și
Sue Clarke
Traficanți de droguri la 70 de ani. Câtă cocaină a fost descoperită în bagajele lor
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit anchetatorilor, cocaina era adusă din Ecuador în portul din Hamburg, unul dintre cele mai mari porturi de transport maritim din Europa. De aici, drogurile erau trimise în Olanda.

Anchetatorii au declarat că cei cinci indivizi intrau în sălile de depozitare unde se aflau lăzile cu fructe pentru a lua cocaina.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Traficanți de droguri agățați de pachete de cocaină, în Oceanul Pacific. Cum au fost prinși
Traficanți de droguri agățați de pachete de cocaină, în Oceanul Pacific. Cum au fost prinși

Întâmplare de tot râsul pentru trei traficanţi din Columbia. În timp ce se aflau în Oceanul Pacific, barca lor plină cu droguri a început să se scufunde.

Traficanți de droguri la 70 de ani. Câtă cocaină a fost descoperită în bagajele lor
Traficanți de droguri la 70 de ani. Câtă cocaină a fost descoperită în bagajele lor

Doi pensionari britanici, soț și soție, au fost condamnați, joi, la 8 ani de închisoare după ce autoritățile au descoperit că încercau să întroducă în Europa cocaină în valoare de 1 milion de lire, la bordul unei nave de croazieră.

Cocaină de 165 de mil. €, găsită într-un submarin. De ce a aruncat Garda de Coastă 500 kg
Cocaină de 165 de mil. €, găsită într-un submarin. De ce a aruncat Garda de Coastă 500 kg

Garda de Coastă americană a capturat un „submarin cu narcotice” care ducea aproximativ 5 tone de cocaină în valoare de 165 de milioane de dolari, potrivit CNN.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.