China, în alertă: Milioane de oameni au fost testați anti-COVID, din cauza unei creșteri a numărului infectărilor

coronavirus
Shutterstock

Milioane de persoane au fost supuse duminică unui test de depistare a COVID-19, în mai multe mari oraşe din China, pentru a se încerca limitarea unei creşteri a numărului de cazuri de coronavirus fără precedent în ultimele luni.

China a raportat duminică 75 de noi contaminări cu COVID-19, între care 53 de transmisii locale, transmite Agerpres.

Focarul epidemic apărut pe aeroportul din Nanjing la sfârşitul lui iulie s-a propagat în peste 20 de oraşe şi în peste zece provincii.

China se confruntă cu cel mai grav val de contaminare din ultimele luni de zile, autorităţile punând această creştere pe seama variantei Delta.

Autorităţile au organizat trei acţiuni de amploare de depistare în rândul celor 9,2 milioane de locuitori din Nanjing şi au izolat sute de mii de persoane pentru a frâna contaminările.

Citește și
Racheta balistica Dongfeng 41, prezentata la Beijing - 3
Americanii, îngrijorați. China își extinde capacitatea de a stoca și lansa rachete nucleare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Propagarea actuală a virusului este legată de puternica contagiozitate a variantei Delta într-un moment de vârf al sezonului turistic în ţară, în care transporturile aeriene sunt folosite intensiv, potrivit autorităţilor.

Persoanele care au mers la Nanjing şi în oraşul turistic Zhangjiajie, din provincia Hunan, sunt căutate de autorităţi. Cei 1,5 milioane de locuitori ai acestui oraş turistic au intrat vineri în izolare.

Potrivit autorităţilor sanitare, mini-epidemia înregistrată la Zhangjiajie a fost cauzată de călători provenind din Nanjing şi a contribuit la propagarea maladiei în peste 20 de oraşe.

"Zhangjiajie a devenit acum noul punct de plecare al propagării epidemiei în China", a declarat sâmbătă presei virologul Zhong Nanshan. "Trebuie să extindem căutarea cazurilor contact cu varianta Delta", a adăugat el.

Panică la Beijing 

 

Beijingul a raportat duminică trei cazuri locale de contaminare. Este vorba despre o familie care trăieşte la periferia capitalei şi care revenea din Zhangjiajie, a indicat biroul de sănătate din Beijing.

Capitala a întrerupt toate legăturile feroviare, rutiere şi aeriene cu regiunile unde au fost depistate cazuri de coronavirus.

De asemenea, Beijingul şi-a închis porţile turiştilor şi nu lasă să intre decât "călătorii esenţiali" al căror test COVID este negativ.

Noi cazuri au fost înregistrate duminică pe insula Hainan, o altă destinaţie turistică populară, precum şi în provinciile Ningxia (nord) şi Shandong (est), potrivit autorităţilor.

Ţara se confruntă, de asemenea, cu o creştere a numărului de cazuri în oraşul Zhengzhou, în provincia Henan recent lovită de inundaţii grave, după ce doi lucrători la întreţinere dintr-un spital unde erau internaţi pacienţi proveniţi din străinătate purtători de COVID-19 au fost testaţi pozitiv.

În acest oraş au fost înregistrate 27 de cazuri locale şi autorităţile au dispus duminică testarea celor zece milioane de locuitori.

După ce au aflat că unii bolnavi fuseseră vaccinaţi, autorităţile sanitare chineze au declarat că este "normal" şi au reamintit importanţa vaccinării şi a măsurilor stricte.

"Din cauza variantei Delta, protecţia vaccinală s-a diminuat poate puţin, dar vaccinul are mereu un bun efect preventiv şi protector împotriva variantei Delta", a declarat Feng Zijian, virolog la Centrul chinez de control şi prevenire a maladiilor.

Ţara cu cea mai mare populaţie din lume administrase până sâmbătă 1,65 miliarde de doze, numai din seruri fabricate în China, fără a preciza însă câţi locuitori sunt pe deplin vaccinaţi.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Safir albastru de 80 de kilograme, descoperit într-o mină din Sri Lanka. Are o valoare uriașă
Safir albastru de 80 de kilograme, descoperit într-o mină din Sri Lanka. Are o valoare uriașă

Un safir albastru de 80 de kilograme a fost descoperit într-o mină din Sri Lanka. Este o piatră prețioasă rară, din cauza dimensiunii sale, care urmează a fi scoasă la licitație în China.

Americanii, îngrijorați. China își extinde capacitatea de a stoca și lansa rachete nucleare
Americanii, îngrijorați. China își extinde capacitatea de a stoca și lansa rachete nucleare

China își extinde capacitatea de a stoca și lansa rachete nucleare, spun oamenii de știință americani.

Primul proces al unui protestatar din Hong-Kong față de regimul chinez. Vinovat de terorism
Primul proces al unui protestatar din Hong-Kong față de regimul chinez. Vinovat de terorism

Un protestatar din Hong Kong a fost găsit vinovat de terorism și incitare la secesiune marți, ceea ce reprezintă o victorie pentru guvern, în primul proces organizat sub legea de securitată dură impusă de China cu un an în urmă.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.