Decizie radicală în China. Persoanelor nevaccinate anti-Covid-19 li se va interzice accesul în spitale, parcuri și școli

China apelează la o soluție radicală. Persoanelor nevaccinate anti-Covid-19 li se va interzice accesul în spitale, parcuri și școli
Getty

În anumite zone ale Chinei, persoanele care nu s-au imunizat li se va interzice accesul la serviciile publice, inclusiv spitale, școli și case de bătrâni, deoarece autoritățile vor ca minimum 80% din oamenni să fie vaccinați împotriva Covid-19.

În ultima săptămână, zeci de guverne județene din cel puțin opt provincii ale Chinei au publicat notificări care îi avertizează pe cetățeni că au termen până la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august pentru a fi vaccinați împotriva Covid-19, în caz contrar urmând a se confrunta cu o serie de restricții, informează CNN.

„Toată lumea este responsabilă pentru prevenirea și controlul epidemiei, iar vaccinarea începe de la mine”, se arată pe un afiș emis, săptămâna aceasta, în județul Dingnan din provincia Jiangxi, care are o populație de aproximativ 220.000 de persoane.

Potrivit anunțului respectiv, „în principal” rezidenților nevaccinați li se va refuza accesul în școli și în mijloacele de transport în comun. De asemenea, această categorie de persoane nu va beneficia de facilități medicale, printre alte facilități și servicii, începând cu 26 iulie.

 

Citește și
OMS
China respinge criticile OMS privind ancheta asupra originilor pandemiei de Covid-19
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Imunitatea de turmă, obiectivul Partidului Comunist

 

Impulsul guvernelor locale de a crește ratele de vaccinare vine după ce Partidul Comunist, aflat la guvernare, a anunțat obiectivul de a atinge așa-numita „imunitate de turmă” până în luna decembrie a acestui an.

Shao Yiming, un epidemiolog al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din China, a declarat că, având în vedere că rata de protecție a vaccinurilor chineze este sub 100%, China va trebui să vaccineze complet între 80% și 85% dintre rezidenți, echivalentul a un miliard de oameni din populația totală a țării 1,4 miliarde, pentru a respecta termenul limită din decembrie.

Deoarece China a ținut, în mare măsură, sub control răspândirea coronavirusului, mulți oameni au considerat, în primă fază, că nu trebuie să se vaccineze. De asemenea, scandalurilor legate de siguranța vaccinurilor chinezești au contribuit la ezitarea oamenilor de a merge să se imunizeze.

 

Se vaccinează de frică

 

Mai multe focare apărute recent, inclusiv în provinciile Anhui și Liaoning, din nordul țării, și Guangdong, din sud, au alimentat temerile oamenilor privind infectarea cu Covid-19, determinând în provinciile afectate un aflux de persoane care au mers să se vaccineze.

În ultimele luni, în toată țara, rata de vaccinare s-a accelerat cu peste 10 milioane de vaccinuri administrate în medie pe zi.

Până miercuri, au fost administrate 1,4 miliarde de doze de vaccin Covid-19, potrivit estimărilor presei de stat, deși nu se știe procentul total al populației care a primit și a doua doză.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
OMS vrea un control al laboratoarelor unde au fost identificate primele cazuri de Covid-19 în China
OMS vrea un control al laboratoarelor unde au fost identificate primele cazuri de Covid-19 în China

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut vineri un control al laboratoarelor unde au fost identificate primele cazuri de Covid-19 în China, în continuarea anchetei cu privire la originile pandemiei, relatează AFP.

China respinge criticile OMS privind ancheta asupra originilor pandemiei de Covid-19
China respinge criticile OMS privind ancheta asupra originilor pandemiei de Covid-19

Beijingul a respins vineri criticile directorului general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, cu privire la presupusa lipsă de cooperare a Chinei în ancheta asupra originilor pandemiei de Covid-19, relatează AFP.

Joe Biden examinează posibilitatea unui ”telefon roșu” cu China
Joe Biden examinează posibilitatea unui ”telefon roșu” cu China

Joe Biden studiază ideea unui ''telefon roşu'' cu China.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.