Cel puţin 16 morţi şi 20 de răniţi, 12 grav într-un atac Ucrainean în oraşul Tokmak | Video

atac ucraina
Twitter

Cel puţin 16 persoane au fost ucise, iar alte 20 au fost rănite în bombardamente în oraşul Tokmak - aflat sub control rus -, potrivit unui reprezentant al ocupaţiei ruse în această regiune, Zaporojie, în sudul Ucrainei.

Douăsprezece persoane au fost rănite grav în aceste bombardamente, care au avut loc vineri seara, a anunţat în weekend, pe Telegram, Evgheni Baliţki.

Ucraina nu a reacţionat în urma acestor acuzaţii.

Zaporojie este una dintre cele patru regiuni ucrainene ocupate de forţe ruse, a căror anexare a fost revendicată de Moscova, după invazia din februarie 2022.

Centrala Nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, este în continuare ocupată de forţe ruse din martie 2022.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Instalaţia a fost vizată într-o serie de atacuri cu dronă, la 7 aprilie, de care Moscova şi Kievul se acuză reciproc.

Directorul general al Agenţiei Internţaionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafel Grossi avertiza joi că se teme că aceste atacuri recente la centrală ”marchează începutul unui nou front al războiului extrem de periculos”.

Ele ”ne-au făcut să ăntrăm într-o nouă fază crucială” a conflictului, avertiza Rafel Grossi în deschidetrea unei reuniuni, la Viena, a celor 35 de membri ai Consiliului Guvernatorilor, convocată de urgenţă la solicitarea Rusiei şi Ucrainei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Măsura autorităților din Grecia după ce a fost anunțat risc crescut de incendii. Sunt așteptate temperaturi de 45 de grade
Măsura autorităților din Grecia după ce a fost anunțat risc crescut de incendii. Sunt așteptate temperaturi de 45 de grade

Ministerul român al Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia. Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, există un risc crescut de incendii în mai multe regiuni, mai anunță autoritățile.

Alegerile anticipate convocate de Macron aruncă în aer dreapta tradiţională franceză
Alegerile anticipate convocate de Macron aruncă în aer dreapta tradiţională franceză

Liderul republicanilor conservatori din Franţa a cerut marţi o alianţă între candidaţii partidului său (LR) şi partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen (RN) la alegerile parlamentare anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron.

Incendiu la Palatul Versailles din Paris. Sute de oameni au fost evacuați
Incendiu la Palatul Versailles din Paris. Sute de oameni au fost evacuați

Au fost momente de panică la celebrul Palat Versailles, unul dintre cele mai aglomerate obiective turistice din capitala Franței.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.