Casa Albă, preocupată de interdicţia Al Jazeera în Israel. „Noi credem în libertatea presei”

Karine Jean-Pierre
Getty

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că va implementa „imediat” o interdicție referitoare la difuzarea canalului Al Jazeera în Israel.

 

În acest sens, Casa Albă consideră preocupantă posibila interdicţie a difuzării canalului Al Jazeera în Israel.

„Vă voi direcţiona către Israel în legătură cu ce au intenţia să facă, dar, dacă este adevărat, o astfel de decizie ar fi îngrijorătoare", a spus purtătoarea de cuvânt a executivului american Karine Jean-Pierre, conform Agerpres. 

Totodată, Casa Albă a apreciat luni că, dacă se vor adeveri informaţiile despre cadavrele găsite la spitalul al-Shifa, de unde armata israeliană s-a retras după două săptămâni de ofensivă, ele sunt „foarte îngrijorătoare”.

Este foarte îngrijorător dacă este adevărat", a declarat Karine Jean-Pierre, indicând că Washingtonul „va contacta guvernul israelian pentru a obţine mai multe informaţii", după ce medici şi civili prezenţi în complex au declarat pentru AFP că au fost găsite cel puţin 20 de cadavre, iar peste unele dintre acestea părea că ar fi trecut vehicule militare. 

Citește și
Reacția Casei Albe la decesul Reginei Elisabeta a II-a: „Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familie”
Reacția Casei Albe la decesul Reginei Elisabeta a II-a: „Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familie”
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Casa Albă a vorbit cu aliaţii despre posibilele întârzieri ale fondurilor pentru Ucraina. „Un incident sau este sistematic”
Casa Albă a vorbit cu aliaţii despre posibilele întârzieri ale fondurilor pentru Ucraina. „Un incident sau este sistematic”

Casa Albă a luat legătura cu aliaţii şi cu partenerii pe tema continuării finanţării pentru Ucraina, iar aceste discuţii vor continua, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, citată de Reuters.

Reacția Casei Albe la decesul Reginei Elisabeta a II-a: „Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familie”
Reacția Casei Albe la decesul Reginei Elisabeta a II-a: „Sentimentele şi gândurile noastre se îndreaptă către familie”

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat joi, după moartea Reginei Elisabeta a II-a, că "gândurile" preşedintelui american se îndreaptă către familia reginei Elisabeta a II-a, precum şi către "poporul Regatului Unit".

Casa Albă: Rusia ar trebui să accepte crearea unei zone demilitarizate în jurul centralei nucleare Zaporojie
Casa Albă: Rusia ar trebui să accepte crearea unei zone demilitarizate în jurul centralei nucleare Zaporojie

Rusia ar trebui să fie de acord cu crearea unei zone demilitarizate în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, potrivit Reuters.

Karine Jean-Pierre, femeia de culoare şi lesbiană care devine pentru prima dată purtătoarea de cuvânt a Casei Albe
Karine Jean-Pierre, femeia de culoare şi lesbiană care devine pentru prima dată purtătoarea de cuvânt a Casei Albe

Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi că a ales-o pe Karine Jean-Pierre ca viitoarea purtătoare de cuvânt a Casei Albe.

SUA vrea să ofere Ucrainei garanţii de credit în valoare de un miliard de dolari. Anunț important făcut și de Germania
SUA vrea să ofere Ucrainei garanţii de credit în valoare de un miliard de dolari. Anunț important făcut și de Germania

Statele Unite ale Americii intenţionează să ofere Ucrainei garanţii de credit în valoare de un miliard de dolari, a indicat, luni, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, informează AFP, citată de Agerpres.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.