Care ar fi motivul atacului din Germania, în care trei femei au fost ucise

×
Codul embed a fost copiat

Atacul comis vineri în oraşul german Wuerzburg de un somalez, care a ucis trei femei cu un cuţit, se înscrie într-un "probabil" context "islamist", au indicat marţi poliţia şi parchetul responsabile cu ancheta, transmite AFP.

 

"Oficiul central bavarez împotriva extremismului şi terorismului a preluat ancheta dat fiind că un motiv islamist este probabil", afirmă, într-un comunicat comun, parchetul şi poliţia landului Bavaria.

Această teză se sprijină în prezent pe cel două strigăte de ''Allah Akbar'' auzite de martori în timpul executării crimelor şi printr-o referinţă la ''jihad'' făcută de suspect în timpul spitalizării sale într-o clinică din Wuerzburg după arestare.

Totuşi, parchetul federal antiterorist nu a fost sesizat în acest stadiu al anchetei.

Citește și
atacator
Doliu în Bavaria, după ce un migrant somalez a ucis trei oameni și a rănit grav alți cinci. Ce le-a spus atacatorul vecinilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Până în prezent, nu au fost găsite asupra suspectului nicio dovadă de material de propagandă sau alte conţinuturi extremiste", mai precizează comunicatul.

Ancheta se concentrează deocamdată pe analiza obiectelor, printre care două telefoane mobile, confiscate din apartamentul somalezului de 24 de ani sosit în Germania în 2015.

În discuţie se află şi sănătatea mintală a atacatorului.

Somalezul, care deţinea permis de şedere în Germania, a avut de-a face de două ori de la începutul anului cu justiţia, care dispusese internarea sa într-un spital de psihiatrie.

Vineri, agresorul, cu picioarele goale şi înarmat cu cuţit de bucătărie cu lamă lungă, a atacat succesiv zece persoane, pe unele rănindu-le la cap şi gât, într-un magazin din Wuerzburg spre sfârşitul după-amiezii.

Trei femei au murit pe loc şi alte şase persoane, printre care un copil, au fost rănite grav, dat sunt acum în afara pericolului. O a şaptea victimă a fost rănită uşor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incă un atac cu cuțit pe o stradă din Germania: Doi oameni au fost răniți
Incă un atac cu cuțit pe o stradă din Germania: Doi oameni au fost răniți

Încă un atac cu armă albă a avut loc pe o stradă din Germania, la doar câteva zile după ce trei oameni au murit și sașe au fost răniți într-un astfel de incident, în sudul țării. 

Doliu în Bavaria, după ce un migrant somalez a ucis trei oameni și a rănit grav alți cinci. Ce le-a spus atacatorul vecinilor
Doliu în Bavaria, după ce un migrant somalez a ucis trei oameni și a rănit grav alți cinci. Ce le-a spus atacatorul vecinilor

Bavaria este în doliu, iar drapelele vor fi coborâte în bernă. Anunţul a fost făcut de guvernatorul landului după atacul din orașul Würzburg, în care au murit trei oameni şi au fost grav răniţi cinci.

Cine este atacatorul din Germania, care a ucis 3 oameni cu cuțitul pe stradă. Momentul atacului
Cine este atacatorul din Germania, care a ucis 3 oameni cu cuțitul pe stradă. Momentul atacului

Trei persoane au fost ucise şi alte cinci rănite grav vineri în urma unui atac cu cuţitul în oraşul bavarez Würzburg din sudul Germaniei, comis de un somalez în vârstă de 24 de ani, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP şi DPA.

GRAFICĂ. Cum s-a produs tornada neobișnuită din Cehia. Masele de aer s-au ciocnit violent
GRAFICĂ. Cum s-a produs tornada neobișnuită din Cehia. Masele de aer s-au ciocnit violent

Cehia a mobilizat armata şi a trimis-o în oraşul distrus de tornadă de gradul 4, aflat la graniţa cu Slovacia. Furtunile au făcut însă prăpăd şi în Germania, sau Austria, când aerul rece s-a ciocnit de cel fierbinte, care a înăbuşit până acum Europa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.