Șeful Pfizer a anunțat când ar putea fi disponibil medicamentul pentru Covid-19

Pfizer

Medicamentul oral experimental pentru tratarea Covid-19 al companiei Pfizer ar putea fi disponibil în curând, a declarat, vineri, directorul general al producătorului american de medicamente, Albert Bourla, la Delphi Economic Forum VI din Atena.

Bourla a confirmat totodată, pentru prima oară, că o a treia doză de vaccin va fi necesară după opt luni de la imunizare, pentru a proteja faţă de noile mutaţiile de coronavirus apărute, potrivit publicaţiei Greek City Times, transmite news.ro.

”Ar trebui să fim precauţi până la încheierea studiilor clinice, dar dovezile de până acum sunt încurajatoare”, a spus Bourla.

Acesta a explicat că substanţa la care lucrează compania omoară virusul şi este foarte sigură, dar a adăugat că orice concluzii sigure legate de aceasta vor fi disponibile după această vară.

În ceea ce priveşte vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat cu producătorul german de medicamente BioNTech, Bourla a spus că, în opinia sa, va fi necesară o a treia doză după 8-12 luni după administrarea celei de-a doua.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Imunitatea oferită de vaccinul realizat de Pfizer/BioNTech este de cel puţin şase luni, a mai spus Bourla, adăugând că o doză de rapel va fi necesară în fiecare an.

El a mai arătat că, până acum, vaccinul a fost capabil să trateze toate variantele apărute.

De la începutul acestui an, variante ale coronavirusului original au apărut în întreaga lume. Variantele au fost identificate în Marea Britanie, India, Africa de Sud, Brazilia, New York şi multe alte zone din întreaga lume

Bourla a vorbit, la forumul economic din Atena, despre caracterul adecvat al vaccinului Pfizer şi despre obiecţiile sale faţă de renunţarea la drepturile asupra brevetelor de vaccin.

CEO-ul Pfizer, născut la Salonic, s-a referit iniţial la poziţia pe care a adoptat-o ​​împotriva suspendării brevetelor pentru vaccinuri. După cum a subliniat, în ceea ce priveşte preţul, Pfizer oferă deja vaccinuri contra cost, în funcţie de situaţia financiară a ţărilor care îl achiziţionează.

În ceea ce priveşte volumul de producţie, companiile au deja capacitatea de a produce cantitatea necesară de vaccinuri, a spus Bourla, adăugând că Pfizer intenţionează să producă 3 miliarde de doze de vaccin pentru coronavirus la nivel mondial pentru 2021 - şi 4 miliarde de doze în 2022.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
EMA: Vaccinurile Pfizer și Moderna, eficiente împotriva tulpinii indiene de COVID. Încă nu se recomandă o a treia doză de ser
EMA: Vaccinurile Pfizer și Moderna, eficiente împotriva tulpinii indiene de COVID. Încă nu se recomandă o a treia doză de ser

Vaccinurile împotriva COVID-19 care folosesc tehnologia ARN mesager (ARNm), precum Pfizer/BioNtech şi Moderna, par a fi eficace împotriva variantei indiene a coronavirusului SARS-CoV-2, a transmis miercuri Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.