Bulgaria intră în carantină națională. Record de infectări în Ungaria

Politie Sofia
Shutterstock

„Europa nu dispune de suficiente doze de vaccin pentru a curma al treilea val al pandemiei”, spune ministrul german al Sănătății. Asta în condițiile în care este de așteptat ca, de luni, Berlinul să înăsprească din nou restricțiile.

Până acum, pe glob au fost administrate peste 410 milioane de doze de vaccin, ritmul actual fiind de 10 milioane de injecții pe zi. În clasamentul țărilor cu cea mai mare rată de imunizare conduc două paradisuri turistice: Seychelles și Maldive. Ce-i drept, au o populație însumată de 600.000 de persoane. Altminteri, Israelul își menține locul fruntaș cu aproape jumătate din populație complet imunizată.

La vest de România, autorităţile de la Budapesta au raportat vineri 11.000 de noi infectări, un record de la izbucnirea pandemiei pentru ţara cu nici 10 milioane de locuitori. Şi bilanţul deceselor a atins nivelul fără precedent de 213 în 24 de ore.

Ungaria a impus noi măsuri începând din 15 martie, concomitent cu accelerarea campaniei de imunizare, în care se folosesc şi vaccinuri din China şi Rusia, nu doar cele aprobate în Uniunea Europeană.

La graniţa noastră de sud, Bulgaria se pregăteşte să intre, de luni, în carantină naţională.

Citește și
bulgaria plaja
Ofertele bulgarilor pentru a atrage turiști în pandemie. Nopți gratuite și reduceri consistente
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Prof. Ventsisvav Mutafchiyski, coordonatorul acțiunilor de combatere a pandemiei în Bulgaria: „Ultimele cifre arata o incidenţă de 551 la sută de mii de locuitori. Comparativ cu săptămâna trecută, e o creştere de 40% şi de 94% faţă de acum două săptămâni. Mortalitatea a crescut cu 46% faţă de săptămâna trecută şi cu 124% fata începutul lunii. Aceste cifre pun Bulgaria pe locul al treilea în lume în privinţa mortalităţii, după Cehia şi Ungaria.”

Cehia rămâne, de altfel, pe versantul ascendent al acestui al treilea val, având spitalele arhipline.

De la noapte, 18 milioane de francezi, din Paris, Nisa şi împrejurimile acestor oraşe, intra iarăşi în carantină.
În timpul zilei, oamenii vor putea ieşi din case, dar cu declarație pe propria răspundere. Grădiniţele, şcolile şi librăriile rămân deschise, iar premierul a cerut ca populaţia să lucreze de acasă măcar patru zile din cinci.

Jean Castex, premierul Franței: „Cunoaştem cauza acestui al treilea val: aşa-numita varianta britanică, responsabilă acum de aproape 3 sferturi dintre contaminările din Franţa.”

Ca şi dăţile trecute, mulţi parizieni s-au grăbit să fugă din capitală către casele părinteşti, ori reşedinţele de vacanţă.

„Nu e normal! Trebuie să trăim cumva!”

„Peste o lună ne vor spune că prelungesc cu încă o lună. Sunt convinsă de asta.”

În schimb, medicii denunţă ceea ce ei consideră o lipsă de severitate a măsurilor. La fiecare patru minute, un francez este internat la Terapie Intensivă,

Djillali Annane, șeful secției ATI a spitalului Raymond-Poincaré: Când am auzit noile măsuri, prima mea reacţie a fost: "Păi cum, de fapt nu intrăm în carantină, ci ieşim din carantina!"

Mathias Wargon, șeful secției ATI a spitalului Delafontaine (Saint-Denis): Nu pricep ce fel de carantină e asta? Oamenii pot ieşi liber din case cu condiţia să nu treacă de zece kilometri.

Institutul Robert Koch pentru Boli infecţioase a insistat şi vineri că, în Germania, cifrele cresc exponenţial.

Jens Spahn, ministrul german al Sănătăţii: „Creșterea numărului de cazuri înseamnă că nu vom putea face pași suplimentari pentru deschidere în săptămânile care vor urma. Din contră, s-ar putea să fim nevoiți să facem pași înapoi.”

Imediat după ce Agenţia Europeană a Medicamentului a confirmat siguranţa serului AstraZeneca, majoritatea statelor europene care suspendaseră vaccinul au anunţat reluarea programărilor. Aşa cum a promis, şeful guvernului francez, Jean Castex, s-a vaccinat vineri cu vaccinul Astrazeneca.

Peste ocean, americanii au atins vineri pragul de 100 de milioane de doze administrate, la numai 58 de zile de la instalarea administraţiei Biden şi nu 100, cum promisese noul preşedinte.

Preşedintele american i-a implorat pe compatrioţii lui să nu lase garda jos şi să se vaccineze, drept unica soluţie de ieşire din criza.

Joe Biden, președintele SUA: „Vreau să vă vaccinaţi când vă vine rândul. Nu am atins încă imunitatea colectivă. În acest timp, continuăm să purtăm măşti, să ne spălăm des pe mâini şi să păstrăm distanta. Nu lăsaţi lucrurile să se înrăutăţească din nou. Vedeţi la televizor ce se întâmplă acum în Europa! Vom învinge! Stăm bine, dar mai avem mult până acolo.”

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Israelul pare că a învins pandemia. Anunțul ministrului Sănătății
Israelul pare că a învins pandemia. Anunțul ministrului Sănătății

Este posibil ca Israelul să fi lăsat în urmă definitiv pandemia de coronavirus, a declarat joi ministrul Sănătății din această țară, Yuli Edelstein.

Ofertele bulgarilor pentru a atrage turiști în pandemie. Nopți gratuite și reduceri consistente
Ofertele bulgarilor pentru a atrage turiști în pandemie. Nopți gratuite și reduceri consistente

Bulgaria a anunţat că va deschide sezonul turistic începând cu 1 mai şi a lansat regulamentul pentru funcţionarea hotelurilor în pandemie.

Coronavirus România, bilanț 19 martie. 5.593 de cazuri noi și 143 de decese. Record de pacienți la ATI
Coronavirus România, bilanț 19 martie. 5.593 de cazuri noi și 143 de decese. Record de pacienți la ATI

Coronavirus România, bilanț 19 martie. Pe teritoriul României au fost confirmate 886.752 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 798.985 de pacienți au fost declarați vindecați.

Record de pacienți COVID-19 internaţi la ATI
Record de pacienți COVID-19 internaţi la ATI

Potrivit bilanţului oficial, vineri, 19 martie, erau internaţi în secţii ATI 1.313 pacienți, cel mai mare număr de la începutul pandemiei COVID-19.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă