Românii ar putea pleca în vacanțe în Bulgaria și Grecia mai repede decât se așteptau. Planul autorităților

×
Codul embed a fost copiat

Există o speranță că vom putea pleca în vacanță la vecini mai repede decât ne așteptam.

Circulația persoanelor între Bulgaria, Grecia și Serbia va fi permisă de la 1 iunie, fără obligativitatea perioadei de carantină de 14 zile. Anunţul a fost făcut de premierul bulgar, Boiko Borisov, care nu a mai aşteptat şi decizia României.

Persoanele care călătoresc între aceste țări vor mai avea nevoie doar de o declaraţie scrisă la frontieră, care să ateste că nu prezintă simptome de COVID-19.

România s-ar putea alătură în curând acestui proiect. Cele patru țări vor pune la punct ultimele detaliisăptămâna viitoare.

Plajele de vis din insulele grecești, plimbările cu catamaranul sau vaporașul pe apele turcoaz ale Marii Egee sau serviciile all inclusive din hotelurile bulgărești sunt vii în mintea multor români acum, după două luni de izolare totală.

Citește și
sosele
Ce s-a întâmplat cu șantierele din România, pe timpul stării de urgență
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mulți români au fost nevoiți să își amâne vacanțele

 

La ele visează mai ales cei care au avut programate vacanțe în aceste locuri și care din cauza pandemiei au fost nevoiți să le reprogrameze.

Cosmin Vasile, reprezentant agenție turism: „Pentru noi, sezonul în Grecia ar fi trebuit să înceapă de undeva de la jumătatea lunii maI. Am venit cu variante de reprogramare pentru partea a doua a sezonului. Mulți au ales să se mute pentru final de august, septembrie sau chiar au fost persoane care au dorit reprogramare mai în sezon, în iulie”.

Din totalul vacanțelor din acest sezon estival, în jur de 20% au fost reprogramate după jumătatea lunii iunie. Au fost și turiști - puțini la număr însă - care și-au mutat concediile în 2021.

Plajele din Grecia s-au redeschis

 

În Grecia s-au deschis plajele cu asigurarea unei distanțe de siguranță între șezlonguri și cu păstrarea unor norme stricte de igienă.

Cafenelele și restaurantele se redeschid de asemenea de la 1 iunie dar va fi permisă doar servirea la terase în aer liber.

Mesele trebuie așezate la 2 metri distanță una de alta, iar la o masă vor putea sta maximum 4 persoane.

Și Bulgaria intenționează să repornească turismul de la 1 iunie de asemenea cu păstrarea regulilor de distanțare socială și a măsurilor antiepidemice. 

În vestul Europei se simte lipsa muncitorilor români

 

Pe de altă parte, în vestul Europei se simte tot mai mult lipsă muncitorilor români.

În mai puţin de o lună, guvernul de la Londra se vede nevoit, din nou, să cheme britanicii să muncească în agricultură.

George Eustice, ministrul britanic al Mediului: "În fiecare an veneau aici foarte mulţi oameni din țări precum România și Bulgaria pentru a lua parte la muncile agricole, recoltând culturi de căpșuni, salate sau legume. În acest moment estimăm că în Regatul Unit sunt doar aproximativ o treime din aceşti muncitori şi pe viitor e posibil să mai vină un număr mic de străini. Un lucru e cert: anul acesta va trebui să ne bazăm pe muncitorii britanici pentru a da o mână de ajutor în agricultură. "

Şi prințul Charles le-a cerut britanicilor să iasă pe câmp și să-i ajute pe fermieri să strângă recolta în aceste vremuri grele. Mesajul a fost înregistrat în grădina sa de legume din Scoţia.

Prinţul Charles: "Dacă vrem să recoltăm fructe şi legume pe teritoriul britanic anul acesta, avem nevoie de o armată de oameni să ne ajute. Hrana nu apare ca prin minune. Totul începe cu incredibilii noştri fermieri şi cultivatori. Dacă ultimele săptămâni ne-au învăţat ceva, este faptul că trebuie să preţuim mâncarea pe care o avem şi să nu luăm de bun faptul că o să vină de la sine."

Moştenitorul tronului britanic susţine o iniţiativă comună, demarată de guvernul de la Londra şi sectorul agricol, pentru mobilizarea unui număr cât mai mare de muncitori în timpul pandemiei.

Şi fermele din Germania au nevoie de încă 90.000 de muncitori pentru recoltare, chiar dacă în ţară au venit deja zeci de mii de est-europeni, inclusiv români. Prea puţini însă, aşa că ministerul german al agriculturii a creat o platformă pe care se pot înscrie toţi cei dornici să participe la strângerea recoltei.

Un reporter RTL a vrut să vadă pe pielea lui cât de greu îi este unui om neobişnuit cu munca fizică să facă faţă normei zilnice.

Simon Klein, fermier: În primele 2 ore, toată lumea se descurcă grozav.
Jan Heikrodt, RTL reporter: Câte cutii trebuie să umplu într-o zi?
Simon Klein, fermier: 100.
Jan Heikrodt, RTL reporter: Câte kilograme înseamnă asta?
Simon Klein, fermier: Cam o tonă, o tonă şi jumătate.
Jan Heikrodt, RTL reporter: Ok, să-i dăm drumul!

Jurnalistul a fost repartizat la cules de rubarbă şi n-a trecut mult până când a început să se plângă de dureri de spate.

Printre cei care au mers să muncească sunt funcţionari, profesori sau studenţi. Unii au fost atraşi de bani, puţin peste 9 euro pe oră, alţii - mânaţi de dorinţa de a fi de ajutor.

Safira Müller-Alpers, chelneriţă: "Până la urmă, e plăcut să faci ceva concret şi să te trezeşti şi cu nişte bani în cont."

Georg Möbius, expert IT: "Ei bine, pentru un "acrobat" al biroului ca mine, asta chiar e o schimbare faţă de rutina obişnuită."

Simon Klein, farmer: "E o situaţie în care câştigă toată lumea. Eu am rubarba culeasă şi vândută, iar lucrătorii câştigă nişte bani."

Dacă nu este culeasă repede, rubarba putrezeşte în câmp. Cu cât este mai multă rubarbă livrată în magazine, cu atât e preţul mai mic. Avantaj pentru consumatori.

Simon Klein, fermier: Mâine seară totul va fi cules, poate chiar mâine la prânz.
Jan Heikrodt, RTL reporter: Asta pentru că sunt eu aici, evident!
Simon Klein: Categoric! Eşti o maşină de cules!

Franţa are şi ea nevoie de forţă de muncă sezonieră. Principalul sindicat din agricultură a cerut guvernului de la Paris să permită venirea muncitorilor sezonieri din alte state ale Uniunii Europene.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coşmarul străinilor care au venit la muncă în România. Cum supravieţuiesc în pandemie
Coşmarul străinilor care au venit la muncă în România. Cum supravieţuiesc în pandemie

Sosiți în România, din Asia și Africa, înainte de criza sanitară, numeroși muncitori străini sunt acum într-o situație extrem de delicată.

Ce s-a întâmplat cu șantierele din România, pe timpul stării de urgență
Ce s-a întâmplat cu șantierele din România, pe timpul stării de urgență

Deşi aşa pare, nu toată lumea a stat, în timpul stării de urgenţă. Cu reguli noi pentru muncitori, marile şantiere au mers înainte.

Muncitori români veniți din Austria, trimiși în carantină chiar dacă au teste negative pentru coronavirus
Muncitori români veniți din Austria, trimiși în carantină chiar dacă au teste negative pentru coronavirus

Trenul special care transporta îngrijitori români pe ruta Timișoara-Viena s-a întors miercuri în țară.

Românii pot pleca cu trenul la muncă în Europa. Cine va fi însă dat jos din vagon
Românii pot pleca cu trenul la muncă în Europa. Cine va fi însă dat jos din vagon

Zeci de persoane din toată țara au plecat ieri înapoi la muncă în străînătate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.